Sorin Dobrică, preşedinte CSC Orleşti: „Arbitrii ne-au refuzat dreptul de a contesta modul de organizare al meciului de la Valea Mare”

După meciul de la Valea Mare, conducătorii de la CSC Orleşti s-au arătat deosebit de deranjaţi de modul cum acesta a fost organizat şi au anunţat că vor depune n memoriu la AJF, în care vor prezenta cum au decurs lucrurile sâmbăta trecută. Toate nemulţumirile oaspeţilor i-au vizat în special pe arbitri, care nu le-au permis oficialilor echipei din Orleşti să-şi expună punctul de vedere în raportul de joc, la finele partidei. Din acest motiv, delegatul Nicon Deaconeasa nici nu a mai semnat documentele de joc şi a plecat inclusiv fără carnetele de legitimare ale jucătorilor săi.

„Unii arbitrii, inclusiv cei vechi şi experimentaţi, nu cunosc regulamentele”

Preşedintele echipei orleştene, Sorin Dobrică, ne-a oferit mai multe informaţii legate de faptul că arbitrii au refuzat – probabil, din neştiinţă! – ca oaspeţii să conteste condiţiile de joc de la Valea Mare. „Din păcate, am constatat cu părere de rău că unii arbitrii, inclusiv cei care sunt vechi şi experimentaţi, nu cunosc regulamentele. Sau le cunosc şi nu vor să le aplice, ceea ce este mult mai grav. Mă refer la articolele din regulamentul AJF care se referă la contestaţii. Adică la articolele 266 şi 271, în care se precizează când pot echipele să conteste ceva. Pur şi simplu, noi nu am fost lăsaţi să depunem o contestaţie, dacă nu ne referim la vreun jucător anume. Iar regulamentul spune cu totul altceva: că putem depune o contestaţie vizavi de orice lucru care nu se respectă în timpul jocului. Arbitrii nu au fost însă de acord cu asta şi nu ne-au pus la dispoziţie raportul de joc pentru contestaţie. Ne-au tratat cu aroganţă, cum că ei ştiu totul. Am vrut să contestăm modul de organizare al meciului şi respectarea condiţiilor de joc. Aşa cum se cunoaşte, în incinta terenului de joc, nu au voie decât anumite persoane, înscrise pe foaia de joc, însă pe banca de rezerve a celor de la Valea Mare erau vreo 40 de oameni, care mai de care mai agresivi şi mai răi, iar ei au stat acolo tot meciul şi au creat presiune, ceea ce nu ni s-a părut normal”, a spus Dobrică.

Articolele 266 şi 271, din capitolul 9, dau dreptate oficialilor orleşteni

Sorin Dobrică a şi precizat concret ce conţin articolele pe care brigada de arbitri (formată din Iulian Mihai – la centru, Marius Badea şi Ionuţ Zaharioiu – la linii) nu le-a cunoscut.
„În articolul 266, din capitolul 9, referitor la formularea contestaţiilor se spune: cluburile şi asociaţiile sportive care apreciază că echipa adversă a încălcat anumite prevederi ale regulamentului, indiferent de natura lor, au dreptul să-şi susţină cauza, printr-o contestaţie scrisă, în raportul de arbitraj. Iar ca o completare, în articolul 271, se spune: Arbitrii sunt obligaţi să pună raportul de arbitraj la dispoziţia delegaţilor sau căpitanilor de echipă, la solicitarea acestora, pentru formularea unei contestaţii, în oricare moment (adică înainte, la pauză sau la terminarea jocului) şi indiferent de motivul contestaţiei. Iar regulamentul din care am citit este cel pe care toate echipele l-au primit de la AJF. Aşadar, puteam să contest şi mingile de joc, că nu sunt bune, era problema mea, iar arbitrii trebuiau doar să se conformeze. Ceea ce m-a frapat mai mult este că ei erau atât de vehemenţi cu varianta lor încât susţineau că eu nu cunosc regulamentul şi că pierd timpul cu mine, pentru că nu ştiu ce trebuie să contest. M-a deranjat atitudinea lor de superioritate, de parcă numai ei ar cunoaşte fotbalul şi regulamentele! Iar adevărul e că arbitrii sunt foarte slab pregătiţi! Altfel nu-mi explic de ce tocmai aceştia nu au răspuns solicitărilor noastre, deşi sunt cei îndreptăţiţi să ia măsuri pe terenul de joc. Nu să se facă că plouă şi să ne interzică nouă să facem contestaţie, să ne ia de sus că nu cunoaştem regulamentul! Pe noi nu ne-a afectat ce au făcut cei de la Valea Mare, pentru că puteau fi opriţi, ci doar că arbitrii nu au vrut sau nu au ştiut să aplice regulamentul. Iar pentru asta considerăm că arbitrii nu şi-au făcut deloc datoria”, a subliniat preşedintele de la CSC Orleşti.
Preşedintele orleştenilor s-a referit apoi şi la articolul 152, din capitolul 4, care se referă la organizarea jocului, unde se prevede exact cine are acces în incinta terenului de joc şi la vestiare. „În incinta terenului de joc au acces următoarele persoane: jucătorii ambelor echipe care sunt înscrişi pe foaia de joc, antrenorii înscrişi pe foaia de joc, observatorul şi arbitrii, cadrul medical, şoferul autosanitarei, un fotoreporter şi oamenii de ordine – se spune în regulament. În rest, nu mai are nimeni voie în incinta terenului de joc. Ei bine, tocmai acest lucru nu s-a respectat la Valea Mare! Am solicitat întreruperea meciului, ca să fie făcută curăţenie pe banca lor de rezerve, gazdele au avut trei minute la dispoziţie să se conformeze, aşa s-a întâmplat, dar ulterior oamenii aceia recalcitranţi au revenit acolo şi nu i-a mai dat nimeni afară până la final”, a afirmat Dobrică. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button