Politica

Senatorul Frâncu contestă Legea pensiilor

Senatorul Emilian Frâncu, liderul PNL Râmnicu Vâlcea, consideră drept neconstituţională recent adoptata Lege privind sistemul unitar de pensii publice. „Despre aspectele din acest act normativ, care încalcă legea fundamentală a ţării, am vorbit şi cu alte ocazii, PNL fiind de la bun început împotriva taxării celei mai defavorizate părţi a populaţiei, pensionarii. Şi mă refer aici în special la categoria de pensionari cu pensii foarte mici. În ciuda evidentei încălcări a legii, Cabinetul Boc a făcut tot posibilul pentru a trece prin Parlament o lege profund nedreaptă. Ca atare, PNL şi-a rezervat dreptul de a sesiza Curţii Constituţionale a României o serie de nereguli generate de Legea pensiilor”, a anunţat parlamentarul. Liderul PNL a adăugat că, în adoptarea acestui proiect de lege, s-au remarcat grave încălcări ale procedurilor democratice, atât pe forma de adoptare, cât şi pe fondul actului normativ. În primul rând a fost încălcat art. 76 alin. 1 din Constituţie în mod flagrant, respectiv nu a fost asigurată nici majoritatea şi nici cvorumul de şedinţă necesar adoptării unei legi organice. Tot în ceea ce priveşte procedura legislativă, a fost încălcat art. 76 alin. 3 din Constituţia României potrivit căruia „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”. În cazul acestui act normativ, nu s-a respectat articolul 69 alin. 2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevede un termen de 3 zile pentru imprimarea şi difuzarea către deputaţi a raportului întocmit la proiectul de lege, în cazul în care Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, sau 5 zile în cazul celor pentru care Camera Deputaţilor este cameră decizională. „În cazul nostru, raportul nu a întrunit niciunul dintre cele 2 termene, iar raportul suplimentar al comisiei sesizate în fond a fost întocmit şi transmis pe data de 15 septembrie 2010, ziua adoptării proiectului de lege în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor. De asemenea, a fost încălcat alin. 3 al aceluiaşi articol 69, din Regulamentul Camerei, potrivit căruia Biroul Permanent poate stabili adoptarea în procedură de urgenţă în cazul proiectelor legislative care privesc ratificarea unor tratate şi convenţii internaţionale sau acorduri de împrumut. Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice nu se încadrează sub nicio formă în această categorie. Constatăm, de asemenea, că prin această lege se încalcă art. 61 alin. 2 din Constituţia României. Forma legii adoptate de camera decizională cuprinde modificări esenţiale faţă de forma adoptată la Senat, în calitate de primă camera sesizată. Mai mult decât atât, faţă de momentul depunerii proiectului de lege la Parlament, Guvernul a mai adoptat o serie de ordonanţe ale căror prevederi au fost introduse în textul proiectului adoptat de Camera Deputaţilor”, a concluzionat senatorul Emilian Frâncu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button