Liga IV

Se subţiază rândurile la Minerul!

Ilinca este decis să nu aştepte vacanţa de iarnă pentru a face curăţenie în lot, astfel că, de săptămâna aceasta, cei care nu au dat randamentul scontat vor trebui să se obişnuiască cu ideea de a face tuşa sau de a pleca… acasă. „Decât să mă enervez meci de meci din cauza greşelilor pe care aceştia le comit, mai bine restrâng lotul şi ştiu o treabă. Nu trebuie să mai aştept finalul de tur pentru a lua această decizie. Patru jucători vor fi puşi pe liber în perioada următoare. În vacanţa de iarnă voi mai aduce în mod sigur jucători”, a punctat Ilinca.  Nici preşedintelui Mihai Manea nu i-au căzut cu tronc rezultatele din acest sezon, însă acesta a găsit o explicaţie rezonabilă pentru evoluţia inferioară celei din campionatul precedent: „Nu e chiar atât de uşor să începi un nou sezon fără jumătate din echipă. Minerul era formată din fotbalişti care jucau de câţiva ani împreună, iar rezultatele aproape că veneau de la sine. Acum, după ce au apărut nume noi în echipă, e normal ca lucrurile să scârţâie. Cel mai mult, se simte lipsa portarului Vicenţiu Marinescu. Cei doi goal-keeperi pe care îi avem momentan nu au reuşit să se ridice la pretenţiile clubului. Ilinca ştie cel mai bine cine pleacă şi cine rămâne”, ne-a spus preşedintele Mihai Manea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button