Liga IV

Sărbătoare la Orleşti!

* echipa primarului Constantin Cîrstina şi-a inaugurat stadionul în stil de mare campioană
* Voinţa a obţinut o victorie categorică, cea de-a doua din acest campionat, devenind lideră în Liga a IV-a

Voinţa Orleşti a acumulat maxim de puncte după primele două etape. După ce a reuşit să producă surpriza în runda inaugurală, impunându-se pe terenul Hidroelectricii, echipa primarului Constantin Cîrstina a reuşit să câştige şi cea de-al doilea meci din acest campionat. Viitorul Valea Mare n-a mai reuşit să se evidenţieze precum în prima etapă şi s-a văzut nevoită să se declare învinsă în faţa unei formaţii din Orleşti care pare mult mai determinată în acest an competiţional. Voinţa a câştigat cu scorul de 6-2 întâlnirea cu Viitorul Valea Mare şi i-a făcut astfel fericiţi pe suporterii veniţi în număr mare la stadion să susţină echipa locală la primul meci, după o lungă perioadă de pauză, disputat pe teren propriu, chiar la Orleşti. Partida cu Viitorul a coincis, aşadar, cu inaugurarea cochetei baze sportive din Orleşti, amenajată la standarde moderne graţie implicării primarului Constantin Cîrstina. De altfel, acesta merită toate aprecierile întrucât, în vreme de criză, a reuşit să ducă la bun sfârşit un proiect ambiţios, costisitor, la care mulţi primari aspiră şi a creat astfel toate condiţiile pentru ca Voinţa să devină o echipă de temut în judeţ. Datorită sprijinului autorităţilor locale şi unei bune organizări, trupa din Orleşti a devenit practic peste noapte una dintre echipele cu şanse la câştigarea campionatului. Acum toate formaţiile cu pretenţii la titlu au început să o ia în serios pe Voinţa, care se preconizează a fi surpriza acestui sezon. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button