Diverse

S-a stabilit programul primei etape din returul Ligii a IV-a. Pe 12 martie, se reia Liga a VI-a. Liga a V-a va avea două intermediare

AJF Vâlcea a stabilit datele de reluare ale competiţiilor de pe plan judeţean. Astfel, în februarie vor fi două tururi de Cupa României. Primul, pe 20. Adrian Comănescu şi Cătălin Buşi urmează să anunţe, în câteva zile, programul din această fază. În următorul tur, pe 27 februarie, vor intra şi echipele din eşalonul de elită judeţean. Liga a IV-a şi Liga a V-a se vor relua în week-end-ul 5-6 martie. În eşalonul de elită judeţean, sâmbătă, 5 martie, de la ora 11.00, vor avea loc partidele Sparta Rm. Vâlcea – Stejarul Vlădeşti, Olympic Rm. Vâlcea – FC Păuşeşti Otăsău, Viitorul Budeşti – FC Băbeni şi Lotru Brezoi – Cozia Călimăneşti, iar duminică, 6 martie: Foresta Malaia – Chimia 1973 Rm. Vâlcea (de la ora 11.00), Unirea Tomşani – Minerul Berbeşti (ora 16.00), Olteţul Alunu – CS Mădulari (ora 16.00). Liga a V-a se reia cu etapa a XII-a. Un singur joc va fi sâmbătă, 5 martie: Atletic Drăgăşani – AS Buneşti. Restul, duminică, 6 martie. La acest nivel au fost incluse şi două intermediare. Se vor juca miercuri, 18 mai şi miercuri, 15 iunie. Ultima etapă din campionat, a XXX-a, se va desfăşura pe 26 iunie. Returul Ligii a VI-a, în cele două serii, începe pe 12 martie.

Articole Similare

Back to top button