Liga I

Rusescu, omul meciului decisiv pentru calificarea în play-off-ul Ligii I a echipei din comuna cu 6000 de locuitori

• Denis Dumitraşcu, înger şi demon pentru Chindia

Vineri, 9 aprilie, s-au stabilit echipele calificate în play-off-ul Ligii I. La mâna rezultatelor din ultima etapă stăteau trei formaţii: Botoşani, Chindia şi Clinceni. Au rămas în primele 6 trupa lui Marius Croitoru, FC Botoşani şi Academica Clinceni. Botoşănenii au remizat, 1-1, în deplasare, cu FC Voluntari, iar Academica a obţinut un succes clar, cu 3-1, tot în deplasare, cu Dinamo. Vâlceanul Raul Rusescu a fost declarat omul meciului. El a fost şi cel care a deschis scorul în acest joc, încă din minutul 4. Denis Dumitraşcu nu va juca în play-off. Chindia a pierdut la Piteşti, cu FC Argeş. Denis şi colegii săi au visat frumos o repriză. Dumitraşcu a marcat un gol spectaculos, în minutul 30, şi şi-a adus echipa în avantaj. Tot el a fost şi cel care a provocat penaltiul din care gazdele au egalat în minutul 55, prin Malele. Ulterior specialiştii în arbitraj au dat verdict nefavorabil celui care a condus jocul, apreciind că lovitura de pedeapsă a fost eronat acordată, iar Denis nu a faultat. Partida s-a încheiat la scorul de 3-1 Chiar dacă nu va juca în play-off, Dumitraşcu va rămâne în Liga I. Punctele acumulate sunt suficiente pentru evitarea retrogradării. În play-off, dintre vâlceni, în afară de Raul Rusescu vor mai juca şi cei doi fotbalişti ai Universităţii Craiova, Ştefan Vlădoiu şi Bogdan Vătăjelu, care se luptă pentru titlu în Liga I.

Articole Similare

Back to top button