Politica

Romeo, ai ce ai cu Veţeleanu, dar ce ţi-au făcut peştii de la „Căcăcioasa”?

romeo cu pestiiDupă ce am îndrăznit să-i reproşăm că nu a fost inspirat să deschidă ştrandul în săptămânile cu peste 28 de grade de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lui mai, primarul Romeo Rădulescu s-a cam prins că avem dreptate şi a încercat să o dreagă într-un fel.

După ce s-a convins că omologii săi din celelalte oraşe mari din ţară au profitat din plin de canicula din acea perioadă, deschizând toate bazele de agrement, Romeo Rădulescu a pus „biciul” pe angajaţii DADP, presându-i – din câte am auzit noi – să facă pregătirile necesare pentru ca ştrandul să poată fi deschis măcar la mijlocul lunii mai. Sigur, de câteva zile, vremea s-a schimbat, dar pesemne că primarul Râmnicului a uitat să le spună muncitorilor că „nu mai arde”, motiv pentru care aceştia au continuat să tragă tare pentru a se încadra în termen. În fine, pe 15 mai, în toată nebunia pregătirilor, cei care s-au „ocupat” de ştrand au deversat în lac o cantitate foarte mare de substanţe chimice folosite pentru „cosmetizarea” ştrandului. Consecinţa a fost aceea că, în doar câteva ore, milioane de peşti şi alte vietăţi care trăiau în acel ecosistem au murit.
Aproape de orele prânzului, peştii rămaşi în viaţă s-au strâns în bancuri mari spre căsuţele de vacanţă, în „cartierul general” al prostituatelor. Cum spaţiul rămas încă nepoluat era destul de restrâns, bietele vietăţi au început să se zbată la suprafaţa apei, atrăgând atenţia sutelor de şoferi care treceau prin zonă. Evident că instituţiile abilitate nu au luat nicio măsură şi niciun vinovat nu a fost tras la răspundere. De altfel, niciun grangur de la Râmnicu Vâlcea nu a dat vreo explicaţie oficială pentru cele întâmplate. Nicio problemă, însă, ne-am obişnuit să înghiţim astfel de rahaturi. Votaţi Romeo Rădulescu, la bine şi la rău!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button