Liga IV

Relu Nica vrea să se răzbune pe conducerea Minierei:

„Orgoliul meu e să bat Berbeştiul” 

Relu Nica a evoluat aproximativ 10 ani la echipa din Berbeşti, fiind unul dintre jucătorii emblematici pe care i-a avut Minerul în anii ’90. Însă aceasta vrea „să dea o palmă” conducerii clubului, care – după cum spune fostul „ortac” – i-a întors spatele în momentul în care avea nevoie de susţinere morală. „Întotdeauna, mi-a făcut datoria ca la carte oriunde am jucat. Din cei 25 de ani pe care i-am petrecut pe teren, 20 am fost căpitan de echipă, iar asta înseamnă că am avut un cuvânt de spus acolo unde am evoluat. Din păcate, conducerea clubului din Berbeşti nu a apreciat deloc faptul că în cei aproximativ zece ani cât am jucat la ei i-am scos din anonimat şi i-am ajutat să devină un nume puternic. Cât eram fotbalist, mă aplaudau cu toţii, iar după ce m-am retras nu m-a mai băgat nimeni în seamă. Este regretabilă atitudinea unora din conducerea Minierei. Din această cauză, vreau să înving cu orice preţ Minerul săptămâna aceasta, în meciul pe care echipa mea, Progresul, îl va juca pe teren propriu. Vreau să mă răzbun pe cei care mi-au întors spatele după ce m-am retras din fotbal”, ne-a declarat Relu Nica. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button