Politica

Război între parlamentarii vâlceni, după ce Neaţă şi Oteşanu au votat împotriva primarilor şi a angajaţilor din administraţie

Deputatul PNL Cristian Buican susţine că, săptămâna aceasta, prin atitudinea pe care au avut-o la dezbaterile din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială în ceea ce priveşte proiectul Legii referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reprezentanţii PSD „și-au bătut joc de angajaţii din administrația publică locală și de aleșii locali”.

„Parlamentarii PSD din comisia de Muncă, unde și deputații de Vâlcea Daniela Oteșanu și Eugen Neață sunt membri, au scăzut indemnizațiile tuturor primarilor și viceprimarilor de localități mai mici de 50.000 de locuitori cu 725 de lei la brut”, a criticat liderul PNL Vâlcea. În ceea ce privește salarizarea administrațiilor publice locale, deputatul Cristian Buican a avut două amendamente, unul pentru majorarea indemnizațiilor tuturor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene și unul prin care se dorea introducerea unei grile de salarizare pentru personalul din administrațiile publice locale. „În privința amendamentului privind majorarea cu 1,00 a coeficientului stabilit pentru indemnizațiile primarilor și viceprimarilor, deputații PSD din Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților nu numai că au respins această solicitare, dar au si tăiat cu 0,5 coeficientul stabilit pentru primarii și viceprimarii de localități sub 50.000 de locuitori. În ceea ce privește amendamentul privind introducerea unei grile clare pentru salarizarea personalului angajat în primării și consilii județene, aceeași majoritate PSD a votat împotriva acestei propuneri, lăsând la latitudinea consiliilor locale și județene salarizarea personalului angajat. Această prevedere din lege va crea mari discriminări și vor fi cazuri în care angajați cu funcții și atribuții similare din două primării învecinate vor avea salarii diferite”, a mai reproşat Buican, convins că românii vor taxa nedreptatea făcută de PSD. „Mașinăria de vot PSD-istă din Comisia de Muncă a funcționat fără greșeală și a respins toate amendamentele, indiferent de argumentație. De exemplu, sunt foarte dezamăgit de faptul că cei de la PSD nu au dorit să introducă o grilă de salarizare pentru personalul din primării și consilii județene. Dacă nici în Plen nu vor fi deschiși, vor exista cazuri în care un angajat din Consiliul Județean Vâlcea să câștige chiar și de 2-3 ori mai puțin decât unul din Consiliul Județean Ilfov, sau cazuri în care angajați cu funcții și atribuții similare din două primării învecinate vor avea salarii diferite. În ceea ce privește indemnizațiile primarilor și viceprimarilor, cei de la PSD parcă au înnebunit. (…) Sunt curios cum vor explica deputații PSD de Vâlcea, Eugen Neață și Daniela Oteșanu, faptul că au votat diminuarea indemnizațiilor tuturor primarilor și viceprimarilor din Vâlcea cu 725 de lei la brut. În campania electorală, mergeau în localități și se pozau cu primarii și acum au votat tăierea indemnizațiilor acestora”, a detaliat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button