Politica

Buican i-a taxat pe Neaţă şi Oteşanu, după ce au votat şi împotriva salariaţilor din învăţământ

În Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, s-a dezbătut şi proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar pe acest subiect reprezentanţii PSD au votat împotriva amendamentului liberalului Cristian Buican, care a propus majorarea cu 1,00 a coeficientului angajaților din învățământ.

Amendamentul propus de Buican prevedea majorarea tuturor salariilor de bază a angajaților din învățământul universitar și preuniversitar și a celor care lucrează în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și proiectării. În forma legii propusă de inițiatori și adoptată de Senat, salariul de bază al unui profesor debutant cu studii superioare de lunga durată are un coeficient de doar 1,64, adică puțin peste salariul minim pe economie. Un alt exemplu din grila propusă în proiectul de lege care demonstrează că nivelul de salarizare din învățământ este mic o reprezintă și coeficientul de 2,21 acordat unui profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I și cu vechime în învățământ de peste 25 de ani. Și în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și proiectării, grila propusă de PSD este într-o evidentă neconcordanță cu importanța acestui domeniu, un cercetător științific având un coeficient de doar 1,65. „Din păcate, deputații PSD au demonstrat că sunt doar o mașinărie de vot. Imuni la argumente raționale, parlamentarii PSD din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială au votat împotriva amendamentului subsemnatului de majorare cu 1,00 a coeficienților stabiliți în lege pentru cei din învățământul universitar și preuniversitar și pentru cei din cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare. Acum se văd adevăratele intenții ale celor de la PSD care una spun și alta fac. Toată ziua ies pe televizor și țipă, ca din gură de șarpe, că învățământul este o prioritate, dar când e să acționeze, votează împotriva unor propuneri de majorări salariale. Fără salarii atractive în învățământ și cercetare nu vom atrage niciodată spre aceste domenii oameni pregătiți, dascăli cu har sau cercetători dedicați. Au câștigat alegerile cu un mesaj prin care învățământul și sănătatea sunt priorități naționale absolute și acum au uitat toate aceste promisiuni. Astăzi, am asistat siderat la cum inclusiv deputații PSD de Vâlcea din Comisia de Muncă, domnul Eugen Neață și doamna Daniela Oteșanu, au votat împotriva amendamentului subsemnatului privind majorarea salariilor din învățământ”, a explicat deputatul Cristian Buican, critic la adresa pesediştilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button