Alte sporturi

Raiffeisen Bank a câştigat Cupa Adolescentului la fotbal

Recent, s-a terminat competiţia de fotbal numită Cupa Adolescentului. Concursul organizat de Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi şi Primăria Râmnicului s-a desfăşurat pe terenul sintetic al Colegiului Economic. La start, s-au adunat aproximativ 200 de participanţi, ce au alcătuit 12 echipe, reprezentante ale unor partide politice, instituţii şi firme din judeţul Vâlcea.
Potrivit declaraţiilor preşedintelui AJSPT Constantin Vlaşcu, în finala mică, formaţia Basarab a învins Damila cu scorul de 4-2, iar în finala mare, Raiffesen Bank s-a impus tot cu 4-2 în faţa grupării Vadova din Budeşti.
„Echipele clasate pe primele patru locuri au primit cupe, iar celor care au ocupat poziţiile 1, 2 şi 3, le-am oferit şi medalii. Nu în ultimul rând, vreau să precizez că cele mai bune două formaţii, adică Raiffeisen şi Vadova, au fost răsplătite şi cu echipamente sportive. Premiile speciale, pentru fair-play, le-au revenit lui Pantelică Ţurea şi lui Gabriel Lazăr. Mă bucur că, deşi a fost destul de frig, pentru că s-a jucat în aer liber, oamenii au fost interesaţi şi au venit la teren”, a spus Constantin Vlaşcu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button