Fără categorieDiverse

Proiectul „Mirajul Oltului” va fi finalizat până de Paşti

Bulacu Romulus– s-a găsit soluţia tehnică pentru montarea toboganului cu apă de la Călimăneşti

Romulus Bulacu susţine că CJ Vâlcea şi administraţia publică locală din Călimăneşti fac tot ceea ce le stă în putere pentru a finaliza până în iunie proiectul “Mirajul Oltului”, astfel încât beneficiarul investiţiei să nu fie obligat să returneze întreaga finanţare europeană. Vicepreşedintele PNL al Consiliului Judeţean a reiterat că vina pentru întârziere este a proiectantului iniţial. “Cel de-al doilea proiectant a fost nevoit să schimbe tot. În fiecare zi, apărea altceva, semn că, la început, a fost proiectat greşit acest obiectiv.

Noi, când am venit la CJV, am încercat să recuperăm timpul pierdut, să refacem ce a fost prost. Am avut şi avem întâlniri aproape zilnic cu noul proiectant, cu constructorul, cu toţi factorii implicaţi. În proiectul iniţial, era trecută o suprafaţă, care apoi n-a mai fost valabilă, pentru că, între timp, pe o parte din teren, s-a început construirea centrului de informare turistică. Mirajul Oltului a fost aprobat după centrul de informare turistică. Proiectantul iniţial a refuzat să se mai ocupe şi am căutat altul. Nu puteam schimba multe lucruri din proiect, cum ar fi piscinele, apa termală. Tema de proiectare trebuia respectată”, a explicat Romulus Bulacu. Reprezentantul PNL a mai precizat că, în acest moment, mai este de montat doar toboganul de lângă casa de cultură din Călimăneşti. „S-au realizat piscinele, cea interioară şi cele exterioare, cu apă termală şi normală, corpul B, unde sunt vestiarele şi toaletele. Dacă se menţine ritmul pe care l-am impus noi, până de Paşti – 1 mai, proiectul va fi încheiat, iar Călimăneştiul va avea un centru de relaxare şi agrement de 4 stele. Toboganul e comandat, dar nu e montat. S-a găsit soluţia tehnică pentru montare şi încadrarea acestuia în spaţiul disponibil. Partea de proiect de la Jiblea e finalizată de anul trecut. În proiect, a fost trecut un singur debarcader şi va trebui să mai facem noi încă două. Am stabilit cu primarul Florinel Constantinescu să mai facem unul la Căciulata, în zona Mănăstirii Cozia şi unul în zona Ostrov”, a completat vicepreşedintele CJV Romulus Bulacu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button