Administratie

Primul pas concret pentru realizarea unei baze balneoclimaterice de tratament, la Ocnele Mari

În urmă cu câteva zile, la propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu, Consiliul Judeţean Vâlcea a votat favorabil asocierea cu Oraşul Ocnele Mari în vederea realizării unei baze balneoclimaterice de tratament pe amplasamentul preluat acum mulţi ani de la Romtrans. Primarul Remus Sasu a ţinut să le mulţumească preşedintelui Constantin Rădulescu şi consilierilor judeţeni, cu această ocazie. “Asocierea face posibilă demararea unei ample acţiuni de identificare a oportunităţilor de finanţare a proiectului din surse europene nerambursabile. Pentru început, Consiliul Judeţean a alocat 250 mii de lei pentru expertiza tehnică a imobilului construit deja în apropierea ştrandului din Ocnele Mari şi pentru întocmirea studiului DALI, necesar depunerii proiectului pentru atragerea finanţării necesare. Încă de la începutul acestui mandat, am afirmat că principalul obiectiv economic al staţiunii noastre este întărirea şi modernizarea serviciilor oferite turiştilor care folosesc capacităţile balneoclimaterice din Ocnele Mari. Am iniţiat asocierea noastră cu Consiliul Judeţean Vâlcea cu încredere în creşterea staţiunii şi a bunăstării locuitorilor ei”, a transmis edilul.

Articole Similare

Back to top button