Fără categorie

Primul eşec pentru Geantă & co.

Mangalagiu_Gabriel_2010_05 (2)După trei etape în care a obţinut şapte puncte din nouă posibile, a venit şi timpul primei dezamăgiri pentru nou-promovata Damila Măciuca. Echipa antrenată de Gabi Mangalagiu nu a reuşit să continue seria de meciuri fără înfrângere în Liga a III-a.

Gaz Metan II Mediaş a pus capăt invincibilităţii formaţiei vâlcene, graţie unui gol înscris spre finalul întâlnirii, în minutul 78, din penalti. „Nu am pe cine să dau vina pentru acest eşec. Echipa a jucat în nota ei. Am ratat destul de mult. Ei nu au avut decât vreo două situaţii mai bune şi un gol marcat din lovitură de pedeapsă. Noi am avut cel puţin cinci ocazii de a marca. Geantă, Stoica, Ciortan, Ciocan, au avut posibilitatea de a înscrie, dar nu au făcut-o. Cea mai mare şansă de a puncta cred că a ratat-o, însă, Codin. Din păcate, am dominat aproape tot jocul, dar am plecat învinşi de la Mediaş. Asta e! Se mai întâmplă să mai şi pierzi. Suntem într-o serie echilibrată, cu echipe de valori apropiate, în care oricine poate bate pe oricine. S-a demonstrat acest lucru în aceste prime etape. Cisnădie a învins Metaloglobus cu 5-0, iar acum Metaloglobus a învins Caracalul cu 3-0. Oltchim s-a impus cu 3-0 în faţa echipei din Bradu, iar argeşenii au câştigat acum partida cu Minerul Mătăsari, o formaţie cu pretenţii la primele locuri. Şi exemplele pot continua. După cum s-a văzut, se întâmplă să piardă şi echipele cu experienţă, care se gândesc la Liga a II-a. Sunt formaţii bine închegate, cu jucători care evoluează de trei-patru ani împreună, de genul celor de la Motru, Caracal, Mătăsari, Rovinari. La noi, nu putem spune că s-au cristalizat relaţiile de joc. Ne dorim totuşi să reuşim să ne facem jocul aşa cum ne-am propus. Fiecare meci îl jucăm la victorie”, a precizat Gabi Mangalagiu, antrenorul Damilei, după înfrângerea din Ardeal. În partida cu Gaz Metan II Mediaş, o grupare care şi-a anunţat candidatura la promovare, prin cele patru rezultate pozitive consemnate în primele runde (trei victorii şi o remiză, în deplasare, la Caracal), Damila a mizat pe: Geantă – Bălţăţeanu, Stoica, Ciocan, Bucuroaia, Iancu, Rădoi, Marcu, Iordache, B. Geantă şi Ciortan. Au mai jucat: Albinaru, Codin, Bunescu şi Jianu.

Singurele goluri primite de Damila au fost înscrise din penalti

Deşi echipa a suferit primul eşec, nu sunt motive de îngrijorare la Damila. Trupa pregătită de Gabi Mangalagiu a fost învinsă doar în urma unor penalti-uri. În meciul din etapa trecută, cu Jiul Rovinari, liderul la zi al seriei a IV-a, a pierdut două puncte pe teren propriu pentru că a fost penalizată cu o lovitură de pedeapsă, iar la Mediaş diferenţa a fost făcută tot de un penalti. Altfel, Damila ar fi fost acum singura echipă fără gol primit din seria a IV-a. Dintr-o acţiune normală de joc nu a putut fi învinsă în cele patru etape disputate până în prezent.

Următorul adversar vine din Capitală

La sfârşitul acestei săptămâni, Damila va primi vizita echipei Metaloglobus Bucureşti, o grupare care a fost primită în competiţie abia în cea de-a doua etapă din seria a IV-a. Deşi şi-a decis participarea în Liga a III-a pe ultima sută de metri, Metaloglobus a debutat destul de hotărât în campionat, învingând cu 2-0 Minerul Mătăsari. A urmat un eşec drastic la Cisnădie, iar acum un succes categoric, cu FC Caracal. Pentru Damila ar fi ideal acum ca gruparea din Capitală să fie o specialistă doar a meciurilor de pe teren propriu şi să dea dovadă de slăbiciune în deplasare. Jucătorii şi oficialii echipei din Măciuca nu mizează însă pe o astfel de teorie. „Metaloglobus este o echipă masivă, cu jucători puternici. Trebuie să ţinem cont de faptul că vine din Bucureşti, acolo unde întotdeauna a existat o arie mare de selecţie a jucătorilor. Deşi vom întâlni o echipă bună, trebuie să o învingem. Jucătorii au  fost afectaţi de înfrângerea de la Mediaş, dar sunt mobilizaţi pentru meciul care urmează”, a mai spus Gabi Mangalagiu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button