Liga IV

Primele puncte pentru juniorii lui Marian Deaconescu

COZIA CĂLIMĂNEŞTI – VICTORIA FRÂNCEŞTI 3-2

Pentru a doua oară în acest retur, Victoria Frânceşti a pierdut un meci după ce a condus cu 2-0, precedenta „ispravă” petrecându-se la Diculeşti, în duelul cu Viitorul Valea Mare. De această dată, echipa lui Nicu Strâmbeanu a fost înfrântă la Călimăneşti, de Cozia, pentru formaţia din staţiune evoluând, cu câteva excepţii, numai juniori-republicani. „La scorul de 2-0, am avut numeroase ocazii de a ne mări avantajul, dar le-am irosit pe toate, eroii negativi fiind Adi Ilinca, David Dobre şi Cosmin Mitică. Pot să zic că au fost chiar mai multe ocazii decât în precedentul eşec de acest gen, cu Viitorul Valea Mare. Cauza înfrângerii de la Călimăneşti cred că este una singură: jucătorii mei se cred mari fotbalişti, de aceea au început să trateze fazele de poartă precum în filmele cu cascadorii râsului!”, ne-a spus dezamăgit Nicu Strâmbeanu, iar apoi a adăugat: „La 1-0, am avut şi un gol valabil, Ilinca înscriind din centrarea lui Nicolescu, pe care însă centralul l-a anulat pe motiv de ofsaid. Nu trebuie însă să dăm vina pe arbitraj, eşecul s-a datorat în totalitate lipsei de concentrare a jucătorilor mei, care i-au tratat mult prea uşor pe adversari”.

Strâmbeanu a improvizat, din nou, în „unsprezecele” de bază

Şi de această dată, antrenorul Victoriei Frânceşti a fost nevoit să improvizeze serios în ceea ce priveşte „unsprezecele” de bază. Astfel, Strâmbeanu l-a aruncat între buturi pe fundaşul Chiril Perca, deoarece titularul Adelin Glodeanu era bolnav, iar rezerva acestuia, Gheorghe Simion, nu a mai venit de câteva săptămâni la echipă. În plus, Lucian Boncioiu nu a putut să-şi ajute coechipierii în meciul de la Călimăneşti, fiind suspendat pentru că a acumulat patru cartonaşe galbene. În ceea ce-l priveşte pe vârful Ciprian Strâmbeanu, acesta a plecat 10 zile în Anglia, pentru a petrece Sărbătorile de Paşte împreună cu mama sa. Nepotul antrenorului Nicu Strâmbeanu nu va fi prezent nici la cele două meciuri pe care Victoria Frânceşti le va susţine în această săptămână: miercuri, 27 aprilie, cu Unirea Păuşeşti Măglaşi (pe teren propriu), iar sâmbătă, 30 aprilie, cu Olteţul Zătreni (în deplasare). „Sper să câştigăm meciul cu Unirea, iar de la Zătreni să ne întoarcem măcar cu un punct pentru a scăpa de griji”, a menţionat Nicu Strâmbeanu.

Ion Lazăr, mai norocos decât Marian Deaconescu

După şase înfrângeri consecutive, juniorii Coziei Călimăneşti au spart în sfârşit gheaţa şi au reuşit să obţină prima victorie din acest retur. Pe banca tehnică a formaţiei din staţiune n-a stat însă Marian Deaconescu (cel care s-a ocupat, de regulă, de pregătirea tinerilor fotbaliştii, acesta fiind plecat în Franţa, la un turneu de juniori), ci Ion Lazăr, colegul său de la FC Oltchim. „Am profitat din plin de căderea fizică a adversarilor. Deşi jucătorii mei au fost conduşi cu 2-0, nu şi-au pierdut deloc speranţa, iar în ultimul sfert de oră au reuşit să înscrie de trei ori şi să câştige primul lor meci din acest retur”, ne-a spus Ion Lazăr, la finele partidei cu Victoria Frânceşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button