Diverse

Primarul Sorin Vasilache organizează 4 zile de competiţii sportive la Băile Olăneşti

În perioada 28 aprilie – 1 mai, la Olăneşti.  vor desfăşura Campionatele Naţionale de Orientare în Alergare – Echipe, Campionatul Naţional Individual al Echipelor, Trofeul Olteniei – ediţia 36 şi Cupa Băile Olăneşti – ediţia I. Competiţiile fac parte din calendarul Federaţiei Române de Orientare şi al DSTJ Vâlcea. Potrivit unui comunicat transmis de primarul Sorin Vasilache, acţiunea este organizată şi susţinută de Federaţia Română de Orientare, Clubul Ecosport, DSTJ Vâlcea şi Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti.
Astfel, pe 28 aprilie, va avea loc proba de sprint urban, în Băile Olăneşti, pe 29 aprilie – proba de medie distanţă, cu start la ora 11.00, în Rm. Vâlcea, pe 30 aprilie – proba de Lungă Distanţă – start ora 11.00, în Mihăeşti. Pe 1 mai, se va desfăşura, începând cu ora 10.00, un nou concurs de lungă distanţă, cu plecare la ora 10.00, din Mihăeşti, după care vor avea loc premierile la Campionatul pe Echipe şi Trofeul Olteniei. Pe 1 mai, se va desfăşura proba de Lungă Distanţă, start ora 10.00 – Mihăeşti. În toată această perioadă, va avea loc şi prima ediţie a Cupei Băile Olăneşti. Categoriile care vor fi premiate sunt următoarele: – Feminin 10, 12, 14, 16, 18, 20, 21, 35, 45, 55, 65, 75+ – Masculin 10, 12, 14, 16, 18, 20, 21, 35, 45, 55, 65, 75+ – Familia – Open Tehnic Feminin – Open Tehnic Masculin – Open începători Feminin – Open începători Masculin. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button