Administratie

Primarul Ion Nicolae solicită fonduri pentru reţeaua de canalizare a comunei Câineni

Printre investiţiile pe care primarul Ion Nicolae şi-a dorit să le concretizeze în actualul mandat s-a aflat şi reţeaua de canalizare a comunei Câineni. Proiectul a fost inclus iniţial în Măsura 3.2.2, iar apoi pe Ordonanţa 577, dar nu a primit finanţare. Cu toate acestea, alesul local din Câineni nu a renunţat la visul său, aşa că şi-a propus să obţină fonduri printr-un alt program guvernamental, şi anume prin PNDI. La finele lunii mai, Ion Nicolae s-a deplasat în Capitală, alături de alţi aproximativ 70 de primari vâlceni, pentru a-şi susţine propriul proiect de canalizare. „Este pentru a treia oară când încerc să obţin finanţarea pentru a derula această lucrare în comuna Câineni, dar şansele noastre sunt, şi de această dată, extrem de mici. Un mare semn de întrebare, vizavi de posibilităţile localităţilor din Vâlcea de a primi banii necesari pentru derularea lucrărilor, derivă din faptul că, în acea zi, s-au luat în discuţie nu mai puţin de 112 proiecte, de alimentări cu apă, reţele de canalizare etc. De altfel, ni s-a spus încă de la bun început că suma este limitată şi se ridică la vreo 460 de miliarde lei vechi pentru întregul judeţ Vâlcea”, spune Ion Nicolae.
După ce a făcut un calcul estimativ al costului de execuţie al proiectului de canalizare pe care l-a întocmit, alesul local din Câineni a ajuns la trista concluzie că îi va fi aproape imposibil să obţină finanţarea. „Practic, numai proiectul nostru de canalizare, care se întinde pe distanţa de 20 de kilometri, are o valoare de peste 160 de miliarde lei vechi! În aceste condiţii, nu ştiu ce şanse mai avem dacă în discuţie s-au mai aflat peste o sută de investiţii asemănătoare”, a afirmat primarul din Câineni.
Ion Nicolae a fost sfătuit să împartă proiectul pe bucăţi, iar mai întâi să se ocupe doar de canalizarea unui sat. „Ca primar, mă voi afla într-o situaţie delicată atunci când voi apărea în faţa oamenilor şi le voi spune că voi realiza reţeaua de canalizare doar într-o zonă a comunei. Din păcate, nimeni nu a înţeles că localitatea Câineni are un regim special, generat de faptul că distanţa minimă dintre sate este de cel puţin trei kilometri, motiv pentru care ar fi nevoie de amplasarea a patru staţii de epurare, care ne costă foarte mulţi bani. De aceea, recomandarea de a amplasa câte o staţie de epurare la două sate nu este de actualitate la Câineni”, a încheiat Ion Nicolae.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button