Administratie

Primarul George Popolan l-a adus pe Moș Crăciun la școlarii și preșcolarii din Dăești. Elevii de gimnaziu au avut parte și de o excursie

Moș Crăciun a ajuns și în acest an la copiii din Dăești. Primarul George Popolan și vicele Ștefan Călin l-au adus la școlarii și preșcolarii din localitate. Cei mici au pregătit programe artistice deosebite pentru a-l impresiona pe bărbosul cel darnic. Au fost răsplătiți pe măsură, cu dulciuri și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă. Au mai fost și alte surprize. Prin implicarea cadrelor didactice și cu sprijinul Primăriei Dăești și al primarului George Popolan, elevii de gimnaziu de la Dăești au au avut parte de o experiență inedită, la Sibiu. ”Însoțiți de doamnele profesoare Glaje Violeta-Simona, Penea Daniela, domnișoara educatoare Chera Letiția și doamna secretar Sorescu Floarea, elevii noștri au descoperit frumusețile Sibiului explorând istoria, arta și arhitectura locală, vizitând de asemenea Târgul de Crăciun unde au intrat în magia sărbătorilor. Mulțumim cadrelor didactice implicate în frumoasa activitate, Primăriei Comunei Dăești, județul Vâlcea și domnului primar Popolan Gheorghe Valerian pentru aceasta deplasare”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale Dăești, cu privire la excursia de care au avut parte copiii, în prag de mare sărbătoare creștină.

Articole Similare

Back to top button