Social

Primarul Gabriel Năstăsescu va reabilita căminul cultural din Voineasa

Primarul Gabriel Năstăsescu şi-a propus să realizeze investiţii noi la Voineasa, cu fonduri de la Guvern. Primul proiect se referă la construirea unui pod lângă piaţa din localitate. În plus, se va face şi o reparaţie capitală a altui pod, în Voineşiţa, care a fost deteriorat de-a lungul timpului de aluviuni. Alesul PSD mai are în vedere şi reabilitarea străzii Decindea. Valoarea totală a acestor investiţii se ridică la 20 de miliarde de lei. „Altfel, vreau să mai obţinem 4 miliarde de lei vechi pentru extinderea căminului cultural din centrul comunei. Acesta a fost reabilitat şi dotat în anii trecuţi, dar mai e nevoie de o extindere şi de unele modificări. Mă refer la construirea unor grupuri sanitare în interior şi a altor camere. Una dintre acestea ar putea fi transformată pe viitor în bucătărie, deoarece ne-am propus ca în acel cămin să fie organizate nunţi, botezuri şi alte evenimente festive. În ceea ce priveşte finanţarea pentru această investiţie, încercăm mai multe piste. Astfel, am depus proiectul şi la CNI, şi la Guvern, iar în plus avem şi posibilitatea de a extinde căminul cultural prin GAL Casta Traiana, din care comuna Voineasa face parte. Din câte am înţeles, prin GAL, ne pot fi acordaţi până la 100.000 de euro. Pe PNDL e mai greu să obţinem finanţare, din moment ce investiţiile vizează în special modernizarea infrastructurii, în speţă, drumurile, apă şi canalizarea”, a subliniat Năstăsescu. Tot la capitolulul infrastructură rutieră, alesul PSD a precizat că se află deja în derulare un alt proiect pe OG 28, prin care se vor asfalta 3,5 kilometri de drumuri de interes local. „Finanţarea a fost obţinută de doi ani, dar nu s-a făcut mai nimic până în 2016. De când sunt primar, am turnat deja primul strat de asfalt pe cinci drumuri din proiect. În continuare, vom pune stratul de uzură, vom realiza rigole şi ziduri de sprijin. Am vorbit cu firma ForConCid să-şi reia mai repede activitatea, când vremea va fi favorabilă. Vreau ca investiţia să fie gata în august, pentru că în noiembrie expiră contractul de finanţare şi riscăm să pierdem banii. Anul trecut, lucrările s-au oprit în septembrie, după ce Guvernul nu a mai decontat niciun leu pe OG 28. Ultima factură, în valoare de 2 miliarde de lei vechi, am plătit-o firmei ForConCid în decembrie”, a mai declarat Gabriel Năstăsescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button