Administratie

Primarul din Olăneşti încearcă să atragă 5 milioane de euro, prin POR, pentru modernizarea Străzii T. Vladimirescu

  • în lista de priorităţi pentru 2021, rămâne şi amenajarea unei noi baze de agrement, la Pietrişu, cu piscine şi terenuri de sport

În ultimele săptămâni, la Cheia, s-a introdus apă pe o lungime de aproape 400 de metri, neprinsă în proiectul pe POS Mediu, iar pe străzile 1 Mai, Tisa şi Gurguiata s-a turnat un strat nou de asfalt, acestea arătând acum mai bine a niciodată. Sorin Vasilache, primarul oraşului Băile Olăneşti, a făcut cunoscut că, în zonă, s-a construit şi un zid de sprijin şi s-au realizat rigole pentru preluarea şi scurgerea apelor pluviale, în aşa fel încât lucrările executate recent să fie cât mai durabile. „Apă am introdus de la pod până la intersecţia cu Str. Cumpăna. Am extins reţeaua şi pe Str. Păsărelelor şi am pus-o în funcţiune. Pe Strada 1 Mai, din Olăneşti Sat, cum spuneam, am turnat asfalt, am realizat un zid de sprijin şi rigole, astfel că circulaţia pietonală şi auto se derulează acum în cele mai bune condiţii. În paralel, am executat reparaţii pe Strada Valea Coţii, Gurguiata, Tisa şi o porţiune din Cumpăna, cu finanţare pe calamităţi. În unele zone, am betonat, în altele am balastat”, a transmis social-democratul. O altă realizare importantă trecută în revistă de primarul din Olăneşti este modernizarea DJ 656 pe o lungime de 2 kilometri. „În 2021, vrem să ne ocupăm de toate străzile rămase nemodernizate. Le vom lua pe rând, în funcţie de fondurile disponibile şi de finanţările europene pe care reuşim să le atragem. Avem în plan, alături de CJV, să atragem 5 milioane de euro, prin POR, pentru modernizarea străzii principale de la intrarea în staţiune: Tudor Vladimirescu. Mă refer la asfalt, rigole, inclusiv pistă pentru biciclete şi trotuare. Iluminatul, de asemenea, va fi modernizat. Avem în vedere şi alte străzi: Pietrişu, Comanca, porţiunea de la Izvorul 24 până la intersecţia cu DJ 656. Aşa cum v-am mai spus, pe POR 2014-2020, mai avem depus un proiect privind execuţia unui foraj de extracţie a apei geotermale. Vrem să asigurăm din această sursă încălzirea mai multor clădiri publice, dar şi apa necesară pentru cele două piscine pe care le avem în parcul central”, a adăugat edilul PSD. Vasilache a mai spus că nu renunţă nici la ideea amenajării unei baze noi de agrement la Pietrişu, cu piscine şi terenuri de sport.

Articole Similare

Back to top button