Administratie

Premier Energy trebuie să depună urgent proiectarea pentru gaze, la Budeşti. Comuna câştigă 3 milioane de lei, deoarece Transgaz plăteşte SRM-ul

Premier Energy SRL, firma care a câştigat licitaţia privind realizarea reţelei de distribuie a gazelor naturale, în comuna vâlceană Budeşti, avea obligaţia ca, până la finele anului trecut, să depună la primărie proiectarea lucrărilor, dar nu s-a încadrat în termenul pe care şi l-a asumat.


Prin oferta depusă la licitaţie, prin contract şi documentele transmise ulterior beneficiarului, această companie s-a angajat: • să redimensioneze până la 31.10.2021 sistemul de distribuţie din satul Bârseşti, Strada Şcolii – pentru un debit suplimentar de 1000 Nmc/h, necesar unei noi investiţii pregătită de o companie cu activitate în zonă • să întocmească D.T.A.C. până la 31 decembrie 2021 • să obţină Autorizaţia de Construire până la 10 ianuarie a.c.. De asemenea, cei de la Premier Energy s-au angajat ca, până la data de 15 februarie, să obţină avizul necesar de la ANRE, iar imediat după aceea să vină cu programul pentru etapa 1 de execuţie. Conform documentelor semnate de directorul executiv Ion Ioniţă şi de directorul tehnic Liviu Bîşcă, până la finele acestei luni, ar trebui să fie gata inclusiv birourile, magaziile pentru materiale şi depozitul. Ar urma apoi contractul pentru lucrările de săpătură, în aşa fel încât, cel târziu pe 1 martie, să înceapă execuţia sistemului de distribuţie a gazelor naturale. Dar cum Premier Energy s-a abătut deja de la acest grafic, nici nu ştii ce să mai crezi. În toată povestea cu întârzierea acestei importante investiţii, există – n-o să vă vină să credeţi! – şi o parte pozitivă: recent, s-a schimbat legislaţia şi, după noile prevederi, obligaţia realizării staţiei de reglare – măsurare revine Transgaz-ului. Asta înseamnă că localitatea Budeşti va preda gratuit amplasamentul din spatele primăriei, în vederea realizării staţiei, dar va scăpa de o cheltuială de aproximativ 3 milioane de lei. Sigur că Transgaz a încercat să tragă de timp şi să amâne acest efort financiar, dar există informaţii cum că, văzând cum stau lucrurile, primarul Ion Vlădulescu s-ar fi dus înainte de sărbători la ministrul Energiei şi ar ridicat această problemă. Câteva zile mai târziu, situaţia s-a deblocat şi Transgaz a revenit la sentimente mai bune. Pe 30 decembrie, o echipă de la Transgaz s-a deplasat la Budeşti pentru a vedea amplasamentul pus la dispoziţie de primărie şi pentru a stabili soluţia optimă pentru SRM. Cum terenul respectiv este situat pe malul Sâmnicului, Transgaz a solicitat primăriei să construiască rapid un zid de sprijin şi se pare că, zilele acestea, va fi rezolvată şi această problemă, putându-se trece la pasul următor al proiectului. Toate aceste lucruri înseamnă că Premier Energy trebuie să vină urgent la primărie cu proiectarea lucrărilor, în aşa fel încât Executivul local să le autorizeze, iar apoi poate începe în orice moment introducerea conductelor. Probabil că, în momentul publicării acestui articol, este pe final şi proiectarea SRM, care trebuie autorizată separat de sistemul de distribuţie, iar investiţia ar trebui să intre în linie dreaptă. De precizat ar mai fi şi faptul că, datorită scutirii primăriei de cheltuiala de 3 milioane de lei – cu staţia, este foarte posibil ca, în loc de 25 de kilometri de reţea, să se realizeze în jur de 40. (va urma)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button