Liga IV

Portarul Nicolae Sabău a fost lovit grav de un spectator

meci liga 4 bataieVICTORIA FRÂNCEŞTI – CSM DRĂGĂŞANI 1-6
* goalkeeper-ul ne-a dezvăluit personal cum s-au petrecut evenimentele şi ne-a trimis o poză pe adresa redacţiei, pentru a le demonstra celor de la AJF că nu iau măsuri cu huliganii şi nu există noţiunea pe protecţie a jucătorilor

Actele de agresiune fizică par să nu mai ia sfârşit în fotbalul judeţean al Vâlcii, ba, din contră, parcă au explodat în ultima vreme. Week-end-ul precedent, la sfârşitului meciului dintre Victoria Frânceşti şi CSM Drăgăşani, portarul echipei din oraşul viilor, Nicolae Sabău, a fost bătut crunt de către unul dintre spectatori, în timp ce se îndrepta spre autocar. Pentru a ne relata incidentul, goalkeeper-ul liderei Ligii a IV-a ne-a contactat personal, astfel încât să tragă AJF-ului un semnal de alarmă asupra situaţiei în care se regăseşte sportul-rege. „La Frânceşti, am fost victima unei agresiuni fără precedent. În timpul meciului, un apropiat al echipei-gazdă, poreclit «Dinte», a venit în spatele porţii mele şi, mai bine de o oră, m-a înjurat şi m-a ameninţat cu bătaia. După meci, la vestiare, a venit antrenorul de la Frânceşti, Nicu Strâmbeanu, care m-a rugat să-mi cer scuze faţă de acel personaj, sub pretextul că eu l-am înjurat, dar nici vorbă de aşa ceva. Din câte am înţeles, «Dinte» le plăteşte arbitrajele celor de la Victoria şi le cumpără echipamente sportive, de aia Strâmbeanu n-a luat nicio măsură. La plecarea de pe stadion, mai mulţi spectatori au năvălit peste mine, iar unul mi-a aplicat un pumn în barbă. Am sunat la 112, pentru că eram plin de sânge. La spital, am avut nevoie de două copci, pentru a opri sângerarea. Sper ca observatorul să fi notat în foaia de raport ceea ce s-a întâmplat. E criminal ce se petrece în fotbalul vâlcean. Am jucat ani buni la un nivel înalt, am fost în lotul echipei Poli Timişoara şi nu mi se pare corect să iau bătaie de la nişte golani, când vin să joc într-un cadru organizat, adică sub protecţia oamenilor de ordine. AJF nu trebuie să mai tolereze aşa ceva şi să se gândească doar că aceste echipe le aduc bani la buget, pentru că, cu o aşa gândire, violenţele vor creşte pe zi ce trece”, ne-a spus portarul Nicolae Săbău, de la CSM Drăgăşani. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button