Diverse

Patru antrenori, de la CNE, Energetic şi CSŞ merg pe litoral, la cursul de perfecţionare şi licenţiere organizat de FRH

* tot la Mamaia va avea loc şi Adunarea Generală Ordinară a FRH

Începând de miercuri, 27 iunie şi până vineri, 29 iunie, pe litoral, la Hotel Flora din Mamaia, se va desfăşura un curs de perfecţionare şi licenţiere a antrenorilor de juniori. Acţiunea este organizată de Federaţia Română de Handbal. La aceasta participă 185 de antrenori din toată România. Printre ei se regăsesc şi patru antrenori care pregătesc echipe vâlcene. Este vorba despre Stăncuţa Guiu, de la Colegiul Tehnic Energetic, despre Marius Dănuleţ şi Mirela Cîtu, de la Centrul Naţional de Excelenţă, dar şi despre Florina Petria, de la CSŞ Rm. Vâlcea. Cursanţii au în program lecţii teoretice, despre pregătirea psihologică de bază la jucătorii juniori, fentele de pasare (model pentru creşterea nivelului calitativ al jocului de atac), tactica individuală de apărare, pregătirea portarilor în perioada pre-competiţională, dar şi lecţii practice, care vor putea fi predate cu ajutorul lotului naţional de cadeţi. Temele vor fi prezentate de profesor universitar doctor Ileana Popovici, de Daniel Apostu şi Narcis Cîtu, antrenori lot naţional cadeţi, precum şi de Juan Lorenzo Antonio Garcia, lector EHF. Antrenorii vor susţine şi un examen, la sfârşitul cursului. Acesta este programat pentru vineri, la ora 14.00.
Cursul antrenorilor nu este singura acţiune a FRH de la mare, din această perioadă. Miercuri, 27 iunie, forul condus de Alexandru Dedu îi invită, la Hotel Flora, din staţiunea Mamaia, pe toţi reprezentanţii structurilor afiliate la FRH la dineul handbalului românesc. Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.30 şi precede Adunarea Generală Ordinară de joi, 28 iunie (ora 12.00). La acesta sunt aşteptaţi inclusiv reprezentanţii cluburilor vâlcene, respectiv de la CSŞ, Energetic, HCM Torok, CS Chimia şi HCM Rm. Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button