Liga IIIFotbal

Paște fericit pentru Viitorul Dăești! ”Vulturii”, pe loc de baraj pentru promovarea în Liga a II-a! Costea, hattrick la Roșiori

În Vinerea Mare, Viitorul Dăești a avut o deplasare lungă, dar fructuoasă. Nu s-a întors cu mâna goală de la Roșiori, ci cu toate cele trei puncte. Formația pregătită de Cristi Munteanu și Alin Bunescu a câștigat cu 3-1 duelul cu ocupanta locului secund în play-off-ul Seriei a VI-a a Ligii a III-a. Vâlcenii au început tare meciul. Au avut două bare, apoi a venit și golul. Mihai Costea a deschis scorul în minutul 28, înscriind cu capul (0-1) din pasa lui Samson. În minutul 40, Nilă a realizat dubla. Partida se îndrepta către pauză, însă o greșeală portarului Păușescu a relansat jocul. Ciortan a fost validat ca și marcator. A fost 1-2 după 45 de minute.

”Vulturii” s-au menținut la timonă și în partea secundă. Spre final de meci, ”Nilă” a închis tabela la 1-3. A marcat din penalty. Costea Jr. a realizat hattrick-ul în tricoul Dăeștiului, iar Viitorul are parte de sărbători fericite. Victoria de la Roșiori a urcat formația din Fedeleșoiu pe loc de baraj. Viitorul e pe 2, iar dacă se menține aici, va juca semifinalele pentru promovarea în eșalonul secund. CSM Alexandria și-a securizat locul 1 în serie, după ce a obținut un nou succes. Tot vineri, lidera a câștigat cu 3-0 la Horezu.

În această rundă, dar în play-out-ul Seriei a VI-a, s-au mai înregistrat rezultatele: Petrolul Potcoava – Minerul Costești 1-1, Cozia Călimănești – Cetatea Tr. Măgurele 0-1 și Universitatea Craiova 2 – Vedița Colonești 6-1.

Dăești mai are șase ”finale” până la baraj. Următorul duel va fi vineri, 21 aprilie, de la ora 17.00, la Fedeleșoiu, cu echipa de pe primul loc, CSM Alexandria.

Viitorul Dăești a mizat, la Roșiori, pe jucătorii: Păușescu – Samson, Diaconescu, Munteanu, Ghiță, Garcia, Wilfred, Iordache, Popolan, Tchassem, Costea. Au mai jucat: Pîrvu, Saleh, Nicula, Pahama, Cioinac.

Articole Similare

Back to top button