Administratie

Parcare nouă la căminul cultural din Roeşti. Când sunt evenimente, DN 65C, aproape blocat

Zilele acestea, Gheorghe Drăghici, primarul comunei Roeşti, face câteva îmbunătăţiri la şcoala şi noul cămin cultural din zona centrală a localităţii. Cea mai importantă dintre acestea este amenajarea unei parcări cu aproape 20 locuri, deoarece în special în week-end-urile în care sunt organizate nunţi, botezuri sau alte evenimente, cei care vin cu maşinile aproape că blochează DN 65 C. „În curtea căminului, vom amenaja şi un mic părculeţ. Vom monta băncuţe, vom planta flori şi, nu în ultimul rând, vom pune în valoare cel mai vechi monument al eroilor din comună. Este din 1930 şi este ridicat în cinstea celor aproximativ 200 de localnici care s-au jertfit pentru ţară în Al Doilea Război Mondial”, a precizat Gheorghe Drăghici, primarul din Roeşti.

Articole Similare

Back to top button