Administratie

Parc modern la Şcoala „Luca Solomon”, din Vaideeni

Parcul de la Şcoala „Luca Solomon” a fost modernizat şi, fără îndoială, îi va surprinde în mod plăcut, în septembrie, pe elevii care învaţă aici. Lucrarea s-a realizat cu bani europeni, prin proiectul „HOPE Vaideeni”, finanţat în cadrul POCU 2014-2020.


Proiectul primarului Daniel Băluţă, estimat la câteva milioane de euro, a presupus realizarea unei investiţii comunitare integrate în comuna Vaideeni pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Grupul ţintă este format din peste 600 de persoane defavorizate. Dintre acestea, în jur de o sută sunt elevi care au nevoie de sprijin şi consiliere, inclusiv de condiţii de trai mai bune acasă. Proiectul are şi o componentă antreprenorială, care prevede angajarea a 50 de persoane din Vaideeni, pregătirea a 168 de viitori oameni de afaceri şi elaborarea a peste 40 de planuri de business. Cuprinde, de asemenea, crearea unui centru comunitar, care să ofere servicii sociale, medicale şi de consiliere pentru 600 de persoane, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit în 150 de gospodării şi, nu în ultimul rând, sprijin financiar şi juridic pentru lămurirea situaţiei titlurilor de proprietate. Pentru realizarea tuturor activităţilor din proiect, primarul Daniel Băluţă intenţionează să-l prelungească până în februarie 2022. „Avem un alt proiect – pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Şcolii Gimnaziale Luca Solomon. Acesta a fost inclus recent în Lista sinteză de la CNI şi sperăm că, în cel mai scurt timp, va începe şi acesta”, a mai anunţat social-democratul.

 

Articole Similare

Back to top button