Administratie

Până în decembrie 2023, aproape toate străzile din Drăgăşani vor fi modernizate

Vineri, primarul Cristian Nedelcu, de la Drăgăşani, a demarat o serie de lucrări de recondiţionare, în Cimitirul „Eternitatea”. Una dintre intervenţii vizează renovarea monumentului, care va fi placat cu granit. De asemenea, pe alei, se vor monta pavele, iar spaţiile verzi vor fi reabilitate. Tot în această perioadă, edilul PSD a finalizat pista de atletism de la stadion, aceasta putând fi folosită de tinerii care fac atletism, dar şi de localnicii care doresc să alerge în aer liber. O altă lucrare importantă, finalizată în aceste zile în cel de-al doilea municipiu al judeţului Vâlcea este restaurarea Bisericii „Sfântul Ilie”, un proiect realizat cu bani europeni, estimat la 3,2 mil. lei. În continuare, primarul Nedelcu are în plan să înceapă alte câteva lucrări mari, cum ar fi „Îmbunătăţirea spaţiilor urbane prin lucrări de reabilitare integrală a străzilor”, “Îmbunătăţirea infrastructurii de învăţământ la Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 (Rahova)”, “Îmbunătăţirea infrastructurii de învăţământ la Grădiniţa cu program prelungit I.C Brătianu”. Toate sunt apobate în cadrul POR 2014-2022, finanţarea necesară find asigurată, aşadar, de la UE. Cât priveşte finalizarea execuţiei, Executivul de la Drăgăşani a avansat un termen destul de îndrăzneţ – decembrie 2023. În planurile de viitor ale primarului Nedelcu intră şi realizarea unei piste pentru biciclete, pe ambele sensuri ale Străzii Regele Ferdinand. Cererea de finanţare în acest sens va fi depusă zilele acestea.

Articole Similare

Back to top button