Economie

Oltchim respectă legislaţia europeană

Comunicat de presă

Statul român, în calitate de acţionar majoritar al Oltchim SA, avand în vedere problemele financiare cauzate de actuala criză economică, a decis să susţină achiziţionarea activităţii de petrochimie din cadrul Arpechim Piteşti, care este principalul furnizor de materie primă al combinatului. Această achiziţie este o necesitate pentru Oltchim, deoarece, ca efect direct al opririi acestor instalaţii în trimestrul IV 2008, activitatea Oltchim s-a redus cu 60%, iar compania a înregistrat cele mai mari pierderi din istoria combinatului, respectiv 63 milioane euro la sfârşitul anului 2008, deşi la 9 luni se înregistra profit din exploatare în valoare de peste 8 milioane euro.

Pentru rezolvarea acestei situaţii, statul român intenţionează să acorde o garanţie în nume şi cont stat, în valoare de 49,6 milioane euro, ceea ce reprezintă 80% din creditul în valoare de 62 milioane euro, ce se obţine pentru achiziţionarea acestui furnizor de materie primă, precum şi pentru repornirea instalaţiilor respective şi capital de lucru. Garanţia va fi acordată în baza unei scheme de ajutor aprobată de Comisia Europeană pentru România în temeiul Cadrului temporar.

Statul român, acţionarul majoritar al Oltchim SA, prin intermediul Consiliului Concurenţei, a depus la Comisia Europeană în luna iunie 2009, în baza unei proceduri de prenotificare, toate documentele necesare care au demonstrat că emiterea acestei garanţii, nu încalcă legislaţia în domeniul ajutorului de stat pe Cadru temporar. Printre documentele transmise Comisiei Europene se numără studii de piaţă, studii tehnice privind programul de retehnologizare al Oltchim şi Arpechim, studii financiare, toate întocmite de firme prestigioase la nivel internaţional. Documentele au fost însoţite de opiniile legale ale unor case de avocatură din România şi Bruxelles care susţin legalitatea în conformitate cu legislaţia europeană.

Rezultatele financiare ale Oltchim arată că societatea nu se afla în dificultate la data de 1 iulie 2008, luată ca referinţă de Cadrul temporar pentru actuala criză financiară şi economică internaţională.

Compania Oltchim SA consideră că investigaţia aprofundată a Comisiei Europene în privinţa garanţiei în valoare de 49,6 milioane de euro, declanşată ca urmare a plângerilor acţionarului minoritar PCC SE, ale cărui intenţii legate de Oltchim sunt deja binecunoscute, permite Comisiei să analizeze într-o procedură formală o situaţie pe care o cunoaşte deja.

Considerăm că investigaţia aprofundată este un demers pozitiv şi apreciem că, în urma acesteia, se va clarifica în mod definitiv faptul că măsurile care privesc viitorul Oltchim sunt luate în conformitate cu reglementările europene.

Conducerea Oltchim SA se aşteaptă ca forurile competente să se pronunţe cât mai rapid pentru rezolvarea acestui diferend provocat de acţionarul minoritar ostil PCC SE, pentru a permite ca activitatea Oltchim să revină la normalitate.

• Constantin Roibu
Preşedinte al Consiliului de Administraţie
Director General – Oltchim SA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button