Volei

Ozren Seleskovic – pus pe fapte mari la Vâlcea

• la început de mandat, antrenorul bosniac afişează un optimism debordant

Încă din timpul campionatului trecut, oficialii grupării BC Rm. Vâlcea au anunţat în câteva rânduri că-n această vară vor aduce la timona echipei un antrenor străin. Cel ales: Ozren Seleskovic. Un nume despre care iubitorii baschetului vâlcean nu cunosc prea multe lucruri. Aflat abia la început de drum, tehnicianul bosniac ne-a dezvăluit într-un interviu intenţiile pe care la are pentru viitorul sezon.

* Spuneţi-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră, suporterii echipei sunt dornici de a vă cunoaşte?

– Am 46 de ani, iar până acum, ca antrenor, am pregătit atât echipe de fete, cât şi de băieţi. În 2001, am fost antrenorul naţionalei feminine a Bosniei-Herţegovina la Campionatul European din Turcia. Am participat cu echipele pe care le-am antrenat în Cupa Korac, şi-n Euroligă, unde am avut rezultate notabile. Am câştigat trei titluri naţionale în Bosnia, plus alte două cupe, iar o dată am jucat o semifinală în Cupa Korac. În rest, am lucrat individual cu foarte mulţi jucători de valoare, care evoluează acum la echipe puternice din Europa.

* Cum de aţi acceptat să veniţi să antrenaţi în România, o ţară pe care o cunoşteaţi prea puţin?

– Am auzit că aici în România este un campionat foarte bun, cel puţin din informaţiile pe care le-am primit de la omul meu de legătură, cel care mi-a şi spus de oferta venită de la Vâlcea. A fost în primul rând ca o provocare, dar trebuie să precizez şi faptul că am fost convins de seriozitate pe care-am găsit-o la persoanele din conducerea clubului, în special la managerul general Nicu Enache. Aşa că am început împreună, încet-încet, să punem la punct o echipă bună aici la Vâlcea, obiectivul fiind acela de a ne clasa pe locurile 1-8. Acest lucru nu se poate realiza atât de uşor, pentru a reuşi trebuie ca toată lumea să facă eforturi, în special acum, când se construieşte o nouă echipă. Este nevoie de foarte multe antrenamente, de seriozitate, fără de care nu se poate realiza nimic. Acesta e primul lucru care contează.

 * Se cunoaşte faptul că Dragan Petricevic a fost cel care v-a recomandat aici, la Vâlcea…

– Dragan este un foarte bun prieten al meu, el este omul de legătură de care-am vorbit mai înainte. Este aici de 11 ani, a antrenat multe echipe, ştie tot despre campionatul României, am aflat foarte multe informaţii de la el, ba chiar pot să spun că a fost unul dintre oamenii care mi-au dat încredere şi care m-au îndemnat să vin la Vâlcea.

* Cum vi se par condiţiile de aici, comparativ cu ceea ce e-n Serbia?

– Sunt foarte mulţumit de condiţii, de sala în care facem antrenamente, îmi place oraşul. Râmnicul este mai mic decât localitatea de unde provin, Tuzla, dar nu e nici o problemă în acest sens, sunt foarte încântat de locurile astea, oamenii mi se par extraordinari. Avem toate condiţiile pentru a face performanţă.

* Cum speraţi să atrageţi un număr cât mai mare de spectatori la meciurile echipei pe care-o pregătiţi?

 – Va fi destul de greu, mai ales pentru că, din câte cunosc, Rm. Vâlcea este vestit în toată Europa graţie echipei Oltchim, care face handbal de performanţă. Eu îmi doresc însă ca şi baschetul să atragă spectatori în sală, să fie la fel de urmărit, să genereze interes. Cred că totul depinde de rezultatele echipei, numai aşa pot veni oamenii în sală. Nu ca la handbal, dar măcar pe jumătate. La handbal, oamenii şi publicul sunt siguri de succese, noi la baschet doar visăm.

* În afara Vâlcii, aţi mai avut vreo ofertă de la o altă echipă din România?

– Nu, din România nu am mai avut, dar au mai fost două oferte din Slovenia. Însă după ce am ajuns prima oară la Vâlcea la negocieri, şi-am vorbit cu conducerea clubului, remarcând seriozitatea de care v-am vorbit, m-am convins că e mai bine să vin aici. Mi-a plăcut faptul că se doreşte să se facă performanţă, a contat enorm de mult acest lucru în alegerea pe care-am făcut-o.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button