Volei

Tot mai aproape de Divizia B

CSM Oradea – BC Rm. Vâlcea 98-81

Tot mai aproape de Divizia B

Baschetbaliştii de la BC Rm. Vâlcea au înregistrat la finele săptămânii trecut cel de-al 11-lea consecutiv în Divizia A. De data aceasta, elevii pregătiţi de Cristian Achim au capotat la Oradea, în faţa uneia dintre rivalele la salvarea de la retrogradare.

Am dominat doar primul sfert

Cu americanul Jamaal Miller în prim plan, echipa vâlceană a rezistat cu brio iureşului declanşat de gazde încă din debutul meciului şi a reuşit să încheie primele zece minute de joc în avantaj: 33-30. O diferenţă minimă, care putea fi însăşi mai clară dacă nu ar fi fost ratate o sumedenie de alte atacuri favorabile. Din al doilea sfert însă, pe teren a intrat parcă o altă grupare bihoreană, mai motivată şi mai ambiţioasă, sprijinită consistent şi din tribune, iar jucătorii pregătiţi de Cristi Achim au început să aibă din ce în ce mai multe probleme. Astfel s-a ajuns ca gazdele să întoarcă rezultatul şi chiar să se desprindă la pauza mare a meciului, când tabela de marcaj a sălii din Oradea indica scorul de 55-46 pentru bihoreni. Muştruluiţi la vestiare după evoluţia mai puţin eficientă din sfertul secund, baschetbaliştii de la BC Rm. Vâlcea au încercat să răstoarne handicapul de la jumătatea meciului, dar replica gazdelor a fost una pe măsură. S-a făcut astfel 77-67, un rezultat care totuşi îi păstra pe vâlceni în meci. Însă, în ultimul sfert, în loc de o revenire miraculoasă a echipei pregătite de Cristian Achim şi Gogu Manolescu, tot orădenii au fost mai prolifici, iar partida s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor: 98-81. Au marcat pentru echipa vâlceană: Jamaal Miller – 29 puncte (6×3), Dragoş Andrei – 20 (3×3), Viorel Nănescu – 13 (1×3), Mădălin Nicolae – 8, Rareş Paşca – 7 (x3) şi Vladimir Milosevic – 4 (1×3).

 „Vom juca altfel din retur!”

Chiar dacă echipa pe care-o pregăteşte a suferit cea de-a unsprezecea înfrângere consecutivă din acest sezon, după meciul de la Oradea antrenorul Cristian Achim continuă să fie încrezător că poate salva corabia de la naufragiu la finele campionatului. „La Oradea am jucat de la egal la egal cu echipa gazdă deşi nu am putut folosi decât doi dintre străinii pe care-i avem în lot, pe americanul Miller şi pe sârbul Milosevic. În schimb, în echipa bihoreană au jucat patru străini, cei care-au şi făcut de altfel diferenţa. Din păcate, s-a văzut încă o dată că lipsa pivoţilor ne dă mari probleme de cap. E singurul compartiment unde nu ne putem impune. Diferenţa de valoare între jucătorii noştri şi ai lor era clar în favoarea bihorenilor. Nu poţi să faci nimic când jucători de 120 de kilograme ai lor îi iau cu fulgi cu tot pe ai noştri de 70. E ca la maşini, o diferenţă netă de clasă. În rest, în celelalte compartimente, totul a mers foarte bine. Am avut procentaje fabuloase la aruncările de 3 puncte (44 la sută) şi la aruncările libere (84 la sută). Din retur, după aducerea a măcar unui pivot de valoare altul va fi jocul nostru şi sub panou”, susţine tânărul tehnician vâlcean.

Gaz Metan Mediaş – BC Rm. Vâlcea

Iarăşi în deplasare

* vâlcenii au obţinut acceptul adversarilor de a juca abia în retur în Râmnic

Deşi a ajuns aproape cea mai slabă echipă din Divizia A, doar West Petrom Arad poate „periclita” această titulatură, BC Rm. Vâlcea încă nu a depus armele. Oficialii clubului şi deopotrivă antrenorul Cristian Achim îşi pun mari speranţe că-n retur altfel vor sta lucrurile, bineînţeles odată cu încorporarea în lot a altor jucători americani de geniu, de seama acestui inegalabil conducător de joc Jamaal Miller. Preconizatele transferuri dintre tur şi retur ar putea aduce în sfârşit şi soarele pe uliţa vâlceană. Echipa noastră va juca la jumătatea acestei săptămâni, mai precis miercuri, 20 decembrie, în compania celor de la Gaz Metan Mediaş. Deşi partida era programată să se desfăşoare în Sala „Traian”, s-a convenit ca meciul să aibă loc în Ardeal. „Din motive obiective, ambele echipe s-au pus de acord ca meciul să se joace la Mediaş. Pentru noi e mai bine aşa deoarece în retur vom avea avantajul de a juca de mai multe ori acasă. Iar atunci, poate vom avea şi echipă şi vom mai putea câştiga unele meciuri”, ne-a spus Cristi Achim. Cele două echipe nu se vor înfrunta acum pentru prima oară. În vară, înainte de începerea campionatului, adversarii ne-au bătut de două ori în confruntări amicale, o dată chiar în Râmnic. Tocmai de aceea, elevilor lui Cristian Achim le va fi însă foarte greu să facă faţă medieşenilor în acest meci, ultimul din acest tur de campionat. Din păcate, nici la Mediaş, tehnicianul vâlcean nu va putea conta pe serviciile jucătorului sârb Nikola Radmanovac, în continuare accidentat.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button