Volei

Cristian Achim îşi laudă foştii elevi de la BC Rm. Vâlcea

Fostul antrenor al echipei de baschet masculin BC Rm. Vâlcea (care s-a desfiinţat oficial acum aproape un an, chiar înainte de startul sezonului 2008-2009), Cristian Achim, nu şi-a uitat foştii elevii, pe unii dintre aceştia promovându-i chiar el pe prima scenă a ţării. „Toţi jucătorii tineri pe care am contat eu şi în care am avut încredere, promovându-i în Divizia A, evoluează în prezent în elită, la alte echipe, şi au evoluţii constant bune. Asta înseamnă că «am avut ochi» şi că m-am priceput totuşi, ceea ce multora nu prea le-a convenit şi s-au ferit să recunoască”, a precizat Achim.

Dragoş Andrei, selecţionat la lotul naţional

Dragoş Andrei este jucătorul care a avut cel mai mare salt valoric după plecarea de la Rm. Vâlcea. „Dragoş Andrei a jucat meci de meci la Târgovişte, iar pentru acest lucru a fost selecţionat în premieră în lotul naţional de seniori al ţării noastre. Rareş Paşca a avut de asemenea evoluţii bune, ambii fiind curtaţi în prezent de alte echipe puternice din ţară. Iar de sârbul Aleksandr Belanovic, ce să mai zic? A fost printre cei mai buni jucători ai campionatului, fiind legitimat în prezent la CS Otopeni, grupare care a terminat sezonul regulat pe locul 6, iar acum este calificată în semifinalele play-off-ului. Prestaţii satisfăcătoare a avut şi Vasile Ştefan, la CSM „U” Craiova, în special în turul campionatului”, spune Achim. Altfel, Achim a ţinut să remarce şi faptul că unii dintre baschetbalişti care nu au confirmat la BC Rm. Vâlcea nu mai joacă nici în prezent în prima divizie. „De cei care nu au prea făcut purici pe la BC Rm. Vâlcea nu am prea mai auzit. Adică de Mădălin Nicolae, de Eugeniu Melnik, ultimul dintre aceştia evoluând în prezent la o echipă din Cluj-Napoca, în liga secundă. Ambii aveau calităţi, dar nu au ştiut”, a subliniat tehnicianul vâlcean. „Cât îl priveşte pe Gabriel Hallai, acesta nu traversează deloc o perioadă bună, iar despre Silviu Lupusavei pot să vă spun un singur lucru: a evoluat bine doar la BC Rm. Vâlcea, cât eram eu antrenor, în rest, cam pe la toate echipele pe unde a trecut (Otopeni, Craiova sau Timişoara) nu a dat randament”, a adăugat Achim.

„Nu am fi intrat în primele opt!”

Tehnicianul vâlcean a făcut apoi şi o comparaţie între sezonul trecut şi cel actual al Diviziei A şi şi-a exprimat propriul punct de vedere în privinţa şanselor pe care BC Rm. Vâlcea le-ar fi avut în ediţia 2008-2009. „La cât de mult a crescut Divizia A de baschet masculin din punct de vedere valoric nu cred că am fi avut vreo şansă să intrăm în primele opt locuri şi să ne calificăm astfel în play-off, chiar dacă i-am fi avut în lot pe toţi acei cinci jucători sârbi aduşi la startul campionatului: Ilic, Mladenovic, Cica, Kijac sau Miskovic. Era nevoie în mod clar de o infuzie masivă de forţe proaspete, pentru că altfel nu puteam rezista la acel nivel”, crede Cristi Achim. În prezent, Achim pregăteşte o nouă generaţie de tineri baschetbalişti la CSŞ Rm. Vâlcea şi îndeplineşte funcţia de selecţioner al lotului naţional Under 18 al ţării noastre. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button