Volei

Victorie facilă în Moldova

VALOARE / CET Govora a reuşit să se impună lejer la Iaşi, în etapa a 23-a din cadrul Diviziei A, într-un meci care s-a întins pe durata a doar 55 de minute, un lucru mai rar întâlnit în baschet

După eşecul normal de la Alexandria, acolo unde CET Govora nu a reuşit să reziste decât un sfert, baschetbalistele antrenate de soţii Mihai şi Antoaneta Toma au jucat sâmbătă, 14 martie, în deplasare, la Iaşi. Aşa cum era de aşteptat, vâlcencele, mult mai valoroase, s-au impus lejer, cu scorul de 58-45. Problema învingătoarei nu s-a pus nici un moment la Iaşi. Florina Diaconu şi colegele sale au pus stăpânire pe joc încă din startul partidei. CET Govora a terminat primul sfert în avantaj (23-7), astfel că antrenorul Mihai Toma şi-a permis să ruleze toate jucătoarele pe care le are la dispoziţie.

În aceste condiţii, gazdele şi-au adjudecat sfert secund, la limită, cu scorul de 11-9, dar diferenţa de puncte consemnată la pauză (32-18 pentru CET Govora) era cât se poate de liniştitoare pentru tabăra vâlceană. Chiar dacă nu au evoluat la turaţie maximă, elevele soţilor Toma au continuat să fie prolifice şi în sfertul al treilea, câştigat cu 20-14. Ultimele 10 minute de joc, atunci când pe teren, la CET Govora, s-au aflat şi câteva dintre jucătoarele de rezervă, s-a încheiat cu scorul de 13-6 pentru echipa gazdă, diferenţă insuficientă pentru a pune în pericol succesul meritat al vâlcencelor. Scorul final: 58-45.

Naţional Iaşi  45
CET Govora  58

(7-23, 11-9, 14-20, 13-6)
Au marcat:
* Naţional Iaşi: Doiniţa Panait – 11p., Claudia Bârsan – 10p., Andra Ştefănescu – 7p., Daniela Şanta – 5p., Alina Cojocaru – 4p., Anastasia Cauşan – 4p., Georgeta Necula – 2p., Sorana Gavrilescu – 2p.
* CET Govora: Florina Diaconu – 24p., Milena Krstajic – 13p., Irina Borş – 6p., Marijana Ivovic – 5p., Janina Simionca – 5p., Raluca Ungureanu – 3p., Georgeta Ştefan – 2p.

„A fost un meci de vacanţă”

La finele partidei de la Iaşi, antrenorul Mihai Toma s-a arătat mulţumit de victoria obţinută de elevele sale, însă nu şi de evoluţia unora dintre jucătoare. „A fost un meci de vacanţă, care în mod surprinzător a durat în total doar vreo 55 de minute, un lucru absolut incredibil în baschet. A început la ora 14.00 şi s-a terminat pe la 14.55! Probabil că ieşenii şi-au dat seama că vor pierde la o diferenţă mare, astfel că au decis să reducă într-un fel proporţiile scorului. În dese rânduri, chiar şi atunci când mingea nu era în joc, timpul nu era oprit. Oricum, pe noi nu ne interesa rezultatul, ci victoria, aşa că nu ne-a deranjat prea mult ce se întâmpla la masa tehnică. Oricum, în privinţa jucătoarelor, chiar dacă gazdele nu ar fi scurtat partida, eram decis să le las pe unele dintre ele, cele mai solicitate în acest sezon, să se odihnească. Pe durata partidei, am dat şansa tuturor să joace, dar unele sunt încă departe de ceea ce ne dorim de la ele, iar aici mă refer la faptul că înscriu prea puţine puncte”, a spus Toma.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button