Liga IV

Nu i-a fost „Milosteanu” de adversari

* „ortacii” erau să plece cu buza umflată din Drăgăşani, chiar dacă au guvernat autoritar 90 de minute, dar au înscris în ultimele minute de joc

Fotbalul, ca orice sport, are şi el ironia lui! „Ortacii” lui Vasile Ilinca au fost pe punctul de a pleca cu buza umflată din Drăgăşani, chiar dacă au făcut meciul campionatului împotriva CSM-ului din localitate. După o pleiadă de ocazii create la poarta „municipalilor” şi nevalorificate – spre consternarea tehnicianului Vasile Ilinca, care asista neputincios la o remiză tristă – a venit şi clipa magică. În minutul 87, Răzvan Milosteanu a înscris singurul gol al partidei şi a evitat situaţia în care ASA Hidroelectra s-ar fi apropiat la doar un punct distanţă de echipa sa, Minerul.

Alin Dumitrescu, antrenor CSM Drăgăşani:
„Berbeştiul ar trebui să intre în Cartea Recordurilor”

„Principalul” singurei echipe de fotbal din municipiul Drăgăşani e surprins că a scăpat fără „o găleată” de goluri din faţa „ortacilor” şi admite că scorul partidei putea fi chiar şi 10-0. „La cum a decurs jocul, meritam să pierdem şi cu 8-0. Chestia e că am primit gol abia în minutul 87. Sincer, de când sunt în fotbal, nu am mai văzut o altă echipă care să rateze precum Minerul, din 2-3 metri de poarta adversă. Berbeştiul cred că a intrat în Cartea Recordurilor la câte ratări a avut cu noi”, ne-a declarat antrenorul Alin Dumitrescu, care a făcut şi unele menţiuni cu privire la derbiul rundei de săptămâna aceasta, dintre Minerul Berbeşti şi Damila Măciuca: „Vasile Ilinca are o echipă de forţă. Când te loveşti de un jucător de-al lui, zici că ai intrat în zid. Cazi din picioare! Însă, Minerului îi lipseşte finalizarea, în timp ce Damila excelează la acest capitol. Cred că lidera Ligii a IV-a nu va avea probleme cu Minerul şi se va impune la Berbeşti”.

Vasile Ilinca a găsit punctul „G” al echipei sale

Tehnicianul Vasile Ilinca a găsit punctul „G” al echipei sale (adică punctul Gol), în sensul că Minerul nu dispune de un compartiment ofensiv capabil să valorifice măcar jumătate din ocaziile create. „Problema noastră e că aducem mingea aproape de poartă, dar nu înscriem. Trebuie să ne concentrăm mai mult, pentru că, altfel, ne irosim munca. Cu Damila, nu avem voie să stăm relaxaţi, pentru că ne poate faulta rău de tot. Băieţii mei vor să facă un meci mare. Totul va depinde de cât de bine se pregătesc pentru sâmbăta aceasta”, a menţionat Ilinca.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button