Administratie

Nicolae Moraru vrea să urmeze modelele din Croaţia şi Slovenia şi să realizeze la Pietrari un adevărat complex sportiv

La Pietrari, proiectele pe infrastructură mare sunt în stadiu terminal. În localitate, reţeaua de apă funcţionează încă din anul 2005, iar cea de canalizare, din 2009. Au mai rămas nişte extinderi de făcut la reţeaua de canalizare (pe o lungime de 7 kilometri) şi modernizarea staţiilor de pompare, clorinare, de tratate a apei. S-au făcut demersuri şi pentru introducerea sistemului de gaze naturale. De asemenea, infrastructura rutieră a fost modernizată în ultimii ani. Din tot ce mai există în intravilan, au mai rămas de asfaltat doar 3 kilometri de drumuri. Având în vedere situaţia din teren, primarul Nicolae Moraru intenţionează să treacă acum la un alt nivel. Printre obiectivele sale se numără şi amenajarea unui complex sportiv.

”Urmăresc ce se întâmplă în alte localităţi dezvoltate, de la noi din ţară şi din străinătate. Am văzut că primarul din Miercurea Ciuc a luat măsuri ca toţi copiii, de la preşcolari şi până la liceeni să aibă două zile pe săptămână ore şi acces la bazinul de înot. Ce baze au acolo… Uitaţi-vă şi la Sf. Gheorghe cât s-a dezvoltat şi ce se crează în zonă! Stadion, săli de sport, patinoar… Mi se pare ceva extraordinar. Eu nu vreau neapărat să copiez exemplul lor.

Am văzut nişte reportaje din Croaţia, din Slovenia. Fiecare şcoală are terenuri de sport de toate dimensiunile, şi sintetice, dar şi cu suprafaţă naturală, săli de sport, bazinuri pentru înot. Cum altfel poţi să ai copii sănătoşi dacă nu le asiguri condiţii să facă sport? Ne mai mirăm de ce vedem în ziua de azi copii cu burtă, răsuflând greu şi obosind la orice mic efort. Şi alţii mănâncă fast-food-uri, dar fac şi sport. Asta e diferenţa.

Noi, la Pietrari, avem bază sportivă şi vom face sală de sport, dar şi un bazin de înot pentru copii. Nu am renunţat nici la ideea unui ştrand, având în vedere resursele naturale de care dispunem. De asemenea, avem în plan şi amenajarea unui teren multifuncţional, de tenis de câmp, tenis de picior, minifotbal, cu suprafaţă sintetică. Vrem să concentrăm totul în aceeaşi zonă. Avem târgul săptămânal, căminul cultural, o hală multifuncţională, urmează sala de sport, bazinul pentru înot, terenul sintetic. Vom face şi şcoală nouă, ultramodernă”, a anunţat primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru.

Articole Similare

Back to top button