Naţional întâlneşte în acest week-end „lanterna roşie”, CSŞ 2 Baia Mare

* partida de Divizia A este programată pentru duminică, de la ora 13.30

Liderul seriei B a Diviziei A de handbal feminin, Naţional Rm. Vâlcea, va întâlni în cea de-a cincia etapă din campionat formaţia CSŞ 2 Baia Mare. Spre deosebire de trupa Victorinei Bora, care a câştigat tot ce se putea până acum, gruparea maramureşeană nu doar că nu a reuşit să câştige nici un punct, ci s-a mai ales şi cu o penalizare de trei puncte. S-a întâmplat acest lucru în urma unei neprezentări. Cu –3 în clasament, CSŞ 2 Baia Mare ocupă ultimul loc în ierarhia seriei B a celui de-al doilea eşalon. Cu alte cuvinte, pentru junioarele Victorinei Bora se anunţă o misiune facilă. Dacă au reuşit să câştige împotriva unor formaţii puternice din serie, este de aşteptat ca acestea să nu întâmpine nicio dificultate în a se impune pe terenul „lanternei roşii” a campionatului. Singura problemă pentru Naţional în această etapă ar putea-o constitui drumul. Deplasarea la Baia Mare este destul de lungă şi s-ar putea resimţi pe teren oboseala. Meciul este programat pentru duminică, 19 octombrie, la ora 13.30. Cum spuneam, în mod normal, Naţional ar trebui să-şi păstreze poziţia de lider în clasament şi după disputarea rundei a cincia. HC Alba Sebeş de-abia aşteaptă ca aceasta să sufere o sincopă pentru a trece pe primul loc. Formaţia lui Seviştean Popa ocupă în acest moment locul secund. Aceasta are tot maxim de puncte, la fel ca şi Naţional. Cele două sunt singurele din serie care se pot lăuda cu acest lucru. HC Alba Sebeş, la fel ca şi Naţional, are un această rundă parte de un meci considerat uşor. Dacă formaţia vâlceană întâlneşte ultima clasată, HC Alba Sebeş dă piept, tot în deplasare, cu CSU Timişoara, penultima clasată. Astfel, departajarea între cele două grupări din fruntea clasamentului s-ar putea face în etapa a opta, când va avea loc meciul direct dintre cele două. Derby-ul dintre Naţional şi HC Alba Sebeş este programat să se desfăşoare la Vâlcea, în sala de la Energetic, pe 9 noiembrie, cu o săptămână înainte de finalul turului de campionat. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button