Liga III

”Mulţumesc microbiştilor vâlceni care ne-au susţinut în Zăvoi! Sper să nu-i dezamăgim, să ne facem datoria pentru fotbalul vâlcean”

Primarul din Dăeşti le este recunoscător suporterilor care au susţinut vicelidera Ligii a III-a în meciul cu Alexandria, dar şi tuturor celor care sprijină fotbalul vâlcean: ”Sperăm să nu-i dezamăgim şi să ne facem datoria pentru fotbalul vâlcean. M-am simţit ca pe vremuri când veneam în tribunele stadionului Municipal la meciurile de nivel superior. Mulţumesc Primăriei Râmnicului, domnului primar Mircia Gutău, clubului SCM pentru găzduirea acestui meci, cu Alexandria şi pentru celelalte jocuri care vor urma pe acest stadion! Oamenii sunt nerăbdători să vadă fotbal. Au fost alături de noi şi reprezentanţii CJV, cărora, de asemenea, le mulţumim pentru susţinere. Sper ca împreună, Primăria Municipiului, Consiliul Judeţean, Primăria Dăeşti şi sponsorii noştri, alături de suporteri, să contribuim la un succes fotbalistic al judeţului Vâlcea. Suntem datori microbiştilor, mai ales după o perioadă grea, în care am fost privaţi de fotbal, de sport şi multe din bucuriile din trecut”.

În privinţa jocului şi rezultatului cu Alexandria (1-1), George Popolan a declarat: ”Avem foarte multe meciuri de jucat în play-off. Acesta a fost primul de pe teren propriu. Nu ştiu să spun dacă am câştigat un punct sau am pierdut două. Oricum, e timp pentru orice. Sunt foarte multe puncte puse în joc. Au mai rămas 24. Mergem înainte, suntem pe locul 2. Am încredere că până la urmă Viitorul Dăeşti va ajunge la barajul pentru promovare. În sport e nevoie şi de noroc, nu doar de muncă şi talent. Am obţinut un punct. Până la urmă, e un rezultat echitabil. Dăeşti şi Alexandria erau despărţite în clasament de şase puncte. A rămas această diferenţă. Orice se poate întâmpla până la final. Poţi rămâne pe locul 2, dar la fel de uşor poţi rata barajul, scenariu pe care nu îl luăm în calcul. Nu am făcut un meci foarte bun cu Alexandria. Îi felicit, totuşi, pe jucători pentru atitudine şi pentru faptul că am obţinut un punct”.

Articole Similare

Back to top button