Fără categorieDiverse

Ministrul Transporturilor anunţă că vom putea circula pe autostrada Piteşti – Sibiu din 2021

Noul termen de dare în exploatare a autostrăzii Piteşti – Sibiu este anul 2021, potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, Dan Costescu. Unitatea special constituită pentru implementarea proiectului a găsit soluţii pentru devansarea termenului. De menţionat este faptul că pentru sectoarele de capăt ale autostrăzii va fi posibilă darea în folosinţă mai devreme. “În categoria proiectelor care necesită relansare aş menţiona în primul rând Autostrada Piteşti – Sibiu, pentru care s-a constituit o unitate specială de implementare a proiectului. Această unitate a găsit deja nişte soluţii, iar termenul de livrare sau de dare în funcţiune nu mai este 2023, cum fusese anunţat anterior.

În acest moment, este 2021 pentru întreaga autostradă, iar pentru sectoarele de capăt va fi posibilă darea în exploatare mai devreme. Este foarte important mai ales pentru Piteşti – Curtea de Argeş, care va fi dată în funcţie odată cu drumul naţional care va circula spre judeţele Vâlcea şi Gorj. Este o veste bună pentru cei care merg în acea direcţie, pentru că, din 2020, aceştia vor putea circula în alt regim către destinaţiile lor. În acest an, ne-am propus, pe de o parte, să accelerăm proiectele deja aflate în desfăşurare, iar pe de altă parte să abordăm proiecte noi care, din diverse motive, au fost până acum blocate şi să asigurăm relansarea lor”, a spus ministrul Transporturilor în plenul Senatului în cursul zilei de miercuri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button