Liga III

”Minerii” întâlnesc o echipă rănită, la Filiaşi

Săptămâna trecută, soarele a apărut şi pe strada fotbaliştilor de la Minerul Costeşti, care au obţinut prima victorie din acest sezon, în Liga a III-a. Formaţia pregătită de Ion Lazăr, Marius Vlădoi şi Robert Olaru s-a impus cu scorul de 3-1, pe teren propriu, în faţa grupării CSM Alexandria. ”Minerii” speră să fi fost doar începutul unei serii de rezultate bune. În etapa a VI-a vor juca în deplasare, pe terenul unei echipe rănite, ACSO Filiaşi, despre care se spunea, la început de campionat, că se va bate cu Dăeşti şi Slatina pentru promovarea în Liga a II-a. Planurile de acasă ale doljenilor nu s-au potrivit cu cele din teren. Echipa antrenată de Mario Găman a câştigat doar două din cele cinci meciuri din acest sezon al Ligii a III-a. A pierdut la Dăeşti, pe teren propriu, cu Horezu şi în deplasare, la Slatina. Practic, două eşecuri au fost în faţa vâlcenilor. Poate vine şi al treilea! Filiaşi a performat, însă, în Cupa României, unde a reuşit să se califice în optimi, eliminând din competiţie o echipă de tradiţie din fotbalul românesc, pe UT Arad, participantă în campionatul Ligii I. Partida s-a încheiat la scorul de 1-0 în favoarea formaţiei de Liga a III-a.
Meciul din etapa a VI-a a Ligii a III-a, dintre Filiaşi şi Costeşti, va avea loc sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 15.00, pe terenul doljenilor.

Articole Similare

Back to top button