Mihai Ciobanu, antrenor Rapid Stoeneşti: „Rezultatele mai slabe din retur au fost cauzate de plecarea a cinci jucători de bază”

Ciobanu_MihaiRapid Stoeneşti a avut un start de retur mai puţin fast, iar antrenorul Mihai Ciobanu ne-a spus că rezultatele mai slabe din 2015 au fost cauzate de faptul că unii dintre jucătorii de bază au părăsit trupa iarna trecută. „Am început mai greu returul, pentru că ne-au plecat nu mai puţin de cinci jucători care aveau roluri cheie în echipă. Astfel, era evident că nu vom mai face faţă la fel de bine ca în tur, mai ales că nici n-am adus alţii în lot. Printre cei mai importanţi jucători care ne-au părăsit se numărat Mihai Buga (care s-a întors la AS Bărbăteşti), Georgian Marin (fundaş stânga) şi Mădălin Lila (închizător)”, a afirmat antrenorul govorean.

„La Păuşeşti Otăsău, nu doar adversarii, ci şi arbitrii au fost autorii acelui eşec drastic”

În ciuda parcursului mai puţin pozitiv din 2015, Mihai Ciobanu s-a declarat mulţumit că Rapidul s-a menţinut pe unul dintre primele cinci locuri, acesta fiind obiectivul stabilit pentru acest sezon. „În prezent, ne aflăm pe locul 4, adică printre fruntaşele seriei, ceea ce e un lucru bun. E adevărat că rezultatele din retur nu au mai fost cele scontate, dar puţini ştiu că, de exemplu, la FC Păuşeşti Otăsău, în fieful liderului, când am pierdut cu scorul de 10-1, şi arbitrii au fost autorii acelui eşec drastic. Astfel, la 2-0 pentru gazde, am beneficiat de un penalti, după un fault clar în postură de ultim apărător, când un jucător de-al nostru a fost faultat în colţul careului de 6 metri. Arbitrul trebuia să-l elimine însă pe adversar, iar dacă ar fi fost aşa, probabil că altfel decurgeau lucrurile pe teren. Apoi, la 4-1 pentru Păuşeşti Otăsău, Răbuga – unul dintre jucătorii importanţi ai echipei noastre – avea să fie eliminat mult prea uşor. Cum de victorie nu mai putea fi vorba, jucătorii mei nici n-au mai tras la fel de tare, iar până la final golurile au picat în continuu în poarta noastră”, a încheiat Mihai Ciobanu.  (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button