Social

Marţi, ar urma să înceapă vaccinarea şi la Vâlcea

După cum probabil se ştie, vineri, chiar de Crăciun, au ajuns în România primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID 19. Transportul a fost asigurat de producătorul acestora, compania Pfizer – BioNTech, prin intermediul unei firme specializate din Polonia – SL Express, iar sâmbătă dimineaţa a ajuns la Institutul Cantacuzino, de unde a început distribuirea la cele 10 spitale universitare din ţară, în vederea imunizării medicilor din prima linie. Al doilea transport a fost programat pentru luni, 28 decembrie, urmând ca marţi să continue vaccinarea angajaţilor din unităţile sanitare judeţene. Este vorba despre alte 140.000 de doze, din care o parte vor ajunge la Vâlcea. În prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, există 1750 de angajaţi, din care 1100 cadre medicale. Se estimează însă că puţin peste 50 % dintre salariaţii SJU vor dori să se vaccineze marţi. Reamintim faptul că preşedintele CJV Constantin Rădulescu şi directorul SJU Dan Ponoran au pregătit deja centrul de vaccinare anti-COVID 19 la spălătoria Spitalului Vechi, un spaţiu recent modernizat şi care corespunde din toate punctele de vedere pentru această importantă campanie.

Articole Similare

Back to top button