Liga III

Marian Posteucă va juca în „Cupa Europeană”, la fotbal pe plajă

posteuca2Preşedintele FRF, Mircea Sandu, afirma, în urmă cu ceva timp, că reprezentativa României de fotbal pe plajă a obţinut, anul trecut, cea mai mare performanţă din ultimele două decenii în sportul-rege. Chiar şi aşa, accesând paginile de Internet, găseşti foarte puţine informaţii despre această naţională minunată, care ne reprezintă în mod onorabil la toate competiţiile europene şi internaţionale. Într-o societate românească în care valorile le cauţi cu lupa sau le găseşti sub preş, e justificabil tot ceea ce se aflăm de pe micile ecrane sau din presa scrisă. Să revenim însă la subiectul nostru! Printre componenţii constanţi ai naţionalei de fotbal pe plajă se regăseşte şi Marian Posteucă, fotbalist legitimat în Liga a III-a, la Damila Măciuca. Originar din Constanţa, Posteucă a evoluat până acum o jumătate de an la CSM Rm. Vâlcea, în eşalonul secund, de unde a plecat pentru a se transfera la FC Hunedoara. Reîntors la Vâlcea după o jumătate de an, „marinarul” a ales să se legitimeze la trupa finanţată de omul de faceri Dan Niţu, acolo unde se numără printre cei mai experimentaţi şi valoroşi jucători. Vinerea aceasta, selecţionata României de fotbal pe nisip va merge, la Moscova, la „Cupa Europeană”, turneu rezervat celor mai bune opt echipe de pe bătrânul continent. În primul meci, care va avea loc vineri, de la ora 15.00, „tricolorii” vor întâlni Elveţia, la Palatul Sporturilor „Lujniki”. Acesta este prima noastră participare la „Cupa Europeană”. Anul trecut, România a pierdut cu scorul de 9-4 întâlnirea cu Elveţia, din cadrul preliminariilor Ligii Europene.

„Putem face o surpriză frumoasă în Rusia”

Din lotul antrenat de Stere Dămăsaru, care a făcut deplasarea la Moscova, mai face parte şi Ionel Posteucă, fratele fundaşului de la Damila. „Putem face o surpriză frumoasă la acest turneu. Avem o echipă valoroasă, lucru dovedit de faptul că suntem în careul de aşi al Europei. Din păcate, România nu dispune de infrastructura sportivă optimă pentru desfăşurarea antrenamentelor pe nisip pe timpul iernii. De aceea, fiecare coleg de-al meu de naţională se antrenează mai mult cu echipele de club. Sunt convins că nu ne vom face de râs în capitala Rusiei. Dacă vom învinge Elveţia, atunci vom merge în semifinale”, spune Posteucă. Acesta ne prezintă şi calităţile care nu trebuie să lipsească unui jucător profesionist de fotbal pe plajă. „Îţi trebuie, în primul rând, forţă, o musculatură puternică, pentru că acest joc este foarte solicitant. Apoi, ai nevoie de execuţii precise, pentru că toate fazele se desfăşoară rapid, fiind vorba de un teren de dimensiuni mici”, spune Posteucă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button