Administratie

Luni, a început modernizarea dispensarului din Pesceana

La Pesceana, primarul Ion Vasile şi vicele Georgian Fulgescu le dau din nou peste nas celor care nu fac decât să critice, deşi reprezintă un grup de interese care băgase comuna în faliment şi nu a făcut nimic bun pentru localitate în perioada în care a condus-o. Luni, după terminarea procedurilor de achiziţie, care au început în 2019 şi s-au încheiat recent, social-democraţii au demarat o nouă investiţie importantă, prin PNDL 2. De această dată, este vorba despre modernizarea dispensarului, o lucrare estimată la aproape 700 de mii de lei, aşteptată de oamenii din Pesceana şi, bineînţeles, extrem de necesară, mai ales într-o perioadă în care sănătatea populaţiei a devenit o preocupare primordială. „Termenul de execuţie este de 6 luni, dar constructorul, o firmă de la Bucureşti, ne-a comunicat că are capacitatea şi resursele necesare să termine mult mai devreme. Să dea Dumnezeu! Cu cât termină mai repede, cu atât mai repede vor beneficia şi cetăţenii din comună de servicii medicale în condiţii mai bune”, a făcut cunoscut, pe acest subiect, viceprimarul Georgian Fulgescu.

Articole Similare

Back to top button