Volei

LPS Slatina, ultimul adversar pentru cadetele de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”

* voleibalistele antrenate de Denisa Stoicănescu vor să încheie sezonul cu o victorie

Duminică, 12 martie, cadetele de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” vor disputa ultimul meci din actualul sezon al Campionatului Naţional de volei. Elevele antrenoarei Denisa Stoicănescu vor înfrunta, pe teren propriu, în Sala Capela, formaţia LPS Slatina. Carina Rabacu, Clara Ghiţescu & Co. vor porni cu prima şansă în acest duel, mai ales că s-au impus clar şi în meciul tur, cu scorul de 3-1 (pe seturi: 25-7, 25-9, 14-25, 25-8). În aceste condiţii, tinerele voleibaliste vâlcene vor obţine un nou succes lejer, care însă nu mai contează decât pentru palmares.
Aşa cum se cunoaşte, în ciuda unui parcurs bun în acest sezon, cu trei victorii şi patru înfrângeri, jucătoarele pregătite de Denisa Stoicănescu au ratat de puţin calificarea la turneele presemifinale. CNMB a terminat pe locul 4 în Seria E, doar primele trei clasate obţinând biletele pentru următoarea fază a competiţiei.
„Sunt mulţumită de evoluţia jucătoarelor noastre în acest sezon, chiar dacă nu am reuşit să ajungem în etapa semifinală. Din păcate, lipsa de concentrare din anumite meciuri şi ghinionul ne-au privat de o frumoasă calificare. Sper să încheiem sezonul cu o victorie, pe care sunt convinsă că suporterii noştri şi-o doresc”, a subliniat Denisa Stoicănescu, antrenoarea echipei de cadete de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button