Liga IV

Lotru Brezoi participă la Cupa Farul, de la Constanţa

În noul sezon competiţional, Lotru Brezoi va participa în campionatul Ligii a IV-a. După o lună de pauză, formaţia coordonată de Dan Naum şi Remus Burcuş şi-ar reluat pregătirile în perspectiva startului sezonului. În week-end a disputat un meci amical, în deplasare, cu Stejarul Vlădeşti. Brezoienii s-au impus cu scorul de 6-3. Printre cei care au făcut deplasarea la Vlădeşti s-au regăsit şi şapte juniori. Oficialii formaţiei din nordul judeţului vor miza pe copiii de la grupa de 2005 şi în Liga a IV-a, lotul urmând a fi unul mixt, în care se va îmbina tinereţea cu experienţa. După partida de verificare cu Stejarul, o parte din jucători au plecat în cantonament pe litoral. De fapt, e vorba despre o vacanţă plină de fotbal. Lotru Brezoi va participa, la malul Mării Negre, la Cupa Farul, organizată de impresarul vâlcean Radu Liviu Mătăsăreanu. Fotbaliştii vâlceni sunt cazaţi în Eforie Nord, însă vor juca pe unul dintre terenulrile sintetice din cadrul Complexului Sportv ”Gheorghe Hagi”. S-au înscris la turneul de minifotbal de 5+1, unde participă opt echipe. Lotru Brezoi a fost repartizată în grupa B, alături de Pyt Stop Grill Priceputu Berceni, Arsenal Ineu 2 şi Tomis Marina. În cealaltă serie se află: FC Hooligans Bucureşti, Old Boys 2017 Năvodari, Trips Delta Dunării şi Squadra Viola. Primele meciuri vor avea loc vineri, 3 septembrie. Competiţia se încheie duminică, 5 septembrie. Brezoienii se întorc acasă la începutul săptămânii viitoare. Lotul echipei Lotru Brezoi pentru această acţiune numără 11 jucători: Dan Naum, Remus Burcuş, Octavian Naum, Antonio Bitică, ”Ţumpi” Constantini, Dan Vîrtopeanu, Adrian Corotchi, Ioan Corotchi, plus juniorii Raul Naum, Robert Trăistaru, Andrei Popescu.

Articole Similare

Back to top button