Administratie

La Tetoiu, intelectualitatea românească a adus un omagiu scriitorului Bogdan Amaru

Week-end-ul trecut, s-a desfăşurat în comuna Tetoiu a cincia ediţie a Festivalului Naţional „Goana după fluturi”, o manifestare culturală, cu caracter comemorativ, dedicată dramaturgului Alexandru Pârâianu, cunoscut mai bine sub pseudonimul Bogdan Amaru. La evenimentul organizat din doi în doi ani de autorităţile locale, în frunte cu primarul Gheorghe Popa, au luat parte persoane reprezentative ale culturii româneşti, printre care le reamintim pe Emil Boroghină, actor, regizor şi fost director al Teatrului Naţional, criticii literari Claudiu Groza, Ion Parhon, Mihai Lunceanu, precum şi dramaturgul Doru Moţoc. De asemenea, la Tetoiu a fost prezentă şi Elena Stoica, directoarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vâlcea. „Încercăm să păstrăm vie memoria celor care au contribuit la dezvoltarea culturii româneşti, mai ales că Bogdan Amaru s-a născut în Tetoiu. Deşi scriitorul s-a stins din viaţă la vârsta de doar 29 de ani, acesta a lăsat posterităţii o operă bogată, fiind apreciat, în mod deosebit chiar şi de criticul literar Eugen Lovinescu, care a scris câteva cărţi în memoria lui. Cu acest prilej, a avut loc un pelerinaj la mormântul scriitorului şi la casa memorială, iar elevii şcolii cu clasele I-VIII din Ţepeşti au ţinut un frumos spectacol. La eveniment au participat şi formaţii de dansatori, căluşari şi fluieraşi, sub îndrumarea profesorului Virgil Dumitrescu şi a învăţătoarei Nicoleta Petre”, ne-a spus primarul Gheorghe Popa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button