Administratie

La Mihăeşti, s-au asfalt 2 kilometri de drumuri, în satele Munteni şi Buleta

Barzageanu_Constantin_Mihaesti_viceprimar_2011_01Primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, ne-a informat că, de curând, au fost asfaltate două drumuri în lungime de câte un kilometru fiecare, în satele Munteni şi Buleta, lucrările fiind executate de RAJDP Vâlcea. Astfel, la Munteni, s-a modernizat porţiunea care face legătura cu comuna Galicea, de la intersecţia de la Tătărani şi până la podul de peste râul Olt, iar la Buleta s-a finalizat tronsonul care asigură accesul spre localitatea vecină, Băile Govora. „Fiind vorba de două drumuri judeţene, lucrările au fost finanţate de CJV. Toată activitatea s-a derulat la foc automat, în doar două zile, iar covorul bituminos care a fost turnat are o garanţie de 10 ani. Comuna Mihăeşti avea nevoie de aceste mici investiţii în infrastructura rutieră şi ţin să mulţumesc pe această cale conducerii CJ Vâlcea, pentru că s-a gândit şi la noi. Ambele drumuri arătau jalnic, în special cel de la Buleta, acolo unde, de teama de a nu-şi strica maşinile, oamenii au circulat pe un drum lateral”, a menţionat Bărzăgeanu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button