Locuitorii din Jiblea Nouă vor avea apă la robinet
În această perioadă, la Călimăneşti, se desfăşoară lucrările de extindere a reţelei de alimentare cu apă în zona Jiblea Nouă. Conducta se va întinde pe o distanţă de 700 de metri, pe străzile Anton Pann şi Bisericeşti. „În Jiblea Nouă, sunt vreo 30 de locuinţe care până acum nu beneficiau de apă potabilă la robinet. Extinderea are o importanţă deosebită deoarece în zona respectivă se construieşte permanent ceva nou, aşa că era obligatoriu să o racordăm la reţeaua de apă”, ne-a precizat viceprimarul oraşului Călimăneşti, Vasile Scîrlea. Lucrările de extindere a reţelei de alimentare cu apă de la Jiblea Nouă sunt doar un preambul la amplul proiect de canalizare – în valoare de aproximtiv 12 milioane de euro – care va fi demarat la Călimăneşti, cel mai probabil până la finele anului 2011, prin intermediul Asociaţiei APA, condusă de edilul Ilie Amuzan. „Vor beneficia de canalizare inclusiv zonele Păuşa, Jiblea Veche, Jiblea Nouă, Seaca şi Cozia. Fără îndoială, mega-proiectul va garanta viitoarele investiţii majore din oraşul nostru, o parte dintre acestea stagnând tocmai din pricina lipsei unor asemenea utilităţi”, a încheiat Scîrlea. (N.C.)