Administratie

Nicolae Voicescu a obţinut fonduri europene pentru amenajarea unui centru social multifuncţional

Voicescu modernizare scoalaPrimarul Nicolae Voicescu a anunţat demararea unui nou proiect cu fonduri europene la Fârtăţeşti. Este vorba despre amenajarea unui centru multifuncţional de servicii sociale, investiţie finanţată prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3.

Consiliul Local al comunei Fârtăţeşti a depus în cadrul POR, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.2., proiectul „Centru multifuncţional de servicii sociale”. Contractul de finanţare a fost semnat în luna iulie cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ADR Sud Vest Oltenia. „Proiectul, în valoare totală de 1.756.779,09 lei, îşi propune reabilitarea unei clădiri situată în satul Giuleşti, echiparea şi dotarea acestuia pentru crearea unui nou centru multifuncţional de servicii sociale, care să cuprindă un centru de zi, a cărui misiune va fi aceea de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, dar şi un centru de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii, a cărui misiune va fi sprijinirea şi asistarea părinţilor, sau potenţialilor părinţi, pentru a putea face faţă dificultăţilor pshiosociale care afectează relaţiile familiale. Vom organiza şi o conferinţă de presă, vineri, 26 august, la ora 11.00, în cadrul căreia vom prezenta pe larg fiecare aspect ce ţine de implementarea, beneficiile, efectele acestui proiect”, a anunţat Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button