Fără categorieDiverse

Katarina Bulatovic şi Marija Jovanovic vor juca, din nou, împotriva României

Katarina Bulatovic* prima reprezentativă a ţării noastre a nimerit într-o grupă dificilă la Campionatul European

În urmă cu câteva zile, prin tragere la sorţi, s-a stabilit componenţa grupelor pentru Campionatul European de handbal, care va avea loc în Serbia, în luna decembrie a acestui an. Deşi cap de serie la evenimentul care a avut loc la Monte Carlo, prima reprezentativă feminină a ţării noastre nu a avut deloc noroc. Din urne au ieşit cei mai puternici adversari. România a fost repartizată în grupa D, alături de selecţionatele Rusiei, Muntenegrului şi Islandei. Ultima dintre adversarele „tricolorelor”, Islanda, nu este luată prea mult în calcul, dat fiind faptul că a ajuns la turneul final întâmplător. Aceasta a beneficiat de un wild-card din partea EHF, după ce Olanda a renunţat la organizarea turneului. Naţionala „Ţării Lalelelor” a ratat astfel şi prezenţa la Campionatul European, care-i era asigurată pentru faptul că ar fi urmat să găzduiască turneul. După ce Olanda a renunţat la Campionatul European, din cele 11 naţiuni care şi-ar fi dorit să găzduiască turneul, EHF a desemnat-o câştigătoare pe Serbia, care oricum era calificată la această competiţie. Drept urmare, Federaţia Europeană a decis să ofere locul lăsat liber de Olanda reprezentativei Islandei, care este considerată autsider în Serbia. Pentru supremaţie, în grupa D, România se va lupta cu Rusia şi cu Muntenegru. Misiunea „tricolorelor” va fi extrem de dificilă în această grupă, dacă ţinem cont şi de ultimele rezultate consemnate în partidele directe cu cele două selecţionate. Muntenegru, spre exemplu, este nimeni alta decât echipa care a învins România în turneul preolimpic şi s-a calificat, alături de Franţa, la Olimpiada de la Londra. În componenţa acesteia se regăsesc două jucătoare de excepţie, pe care campioana României, Oltchim Rm. Vâlcea, se va baza în viitorul sezon. Este vorba despre Marija Jovanovic şi despre Katarina Bulatovic. Prima reprezentativă de handbal a României ar putea avea totuşi şansa ca în iarnă Muntenegru să nu se poată baza pe cea mai bună handbalistă a ultimilor ani. Este vorba despre Bojana Popovic, jucătoare care a anunţat că se va retrage, după Jocurile Olimpice, din handbal. În altă ordine de idei, România va juca meciurile de la Campionatul European, din grupa D preliminară, în localitatea Vrşeţ, din Serbia. La Belgrad se vor întâlni Norvegia, Ucraina, Serbia şi Cehia (care fac parte din grupa A), la Nis vor da piept Suedia, Franţa, Danemarca şi Macedonia (echipe ce se regăsesc în grupa B), iar la Novi Sad vor juca Croaţia, Germania, Ungaria şi Spania (repartizate în grupa C). (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button