Alte sporturi

Karatiştii vâlceni încep anul în forţă

• elevii lui Mihai Ioniţă se pregătesc la Olăneşti pentru trei competiţii importante

Alături de toţi sportivii legitimaţi la CSŞ Rm. Vâlcea, la începutul acestui an, au intrat în cantonament şi elevii lui Mihai Ioniţă. Secţia de karate din cadrul clubului condus de Mihaela Truşcă se află în momentul de faţă la Olăneşti, unde desfăşoară un stagiu de pregătire centralizată, în vederea participării la următoarele competiţii oficiale.
Potrivit declaraţiilor lui Mihai Ioniţă, karatiştii se antrenează pentru trei concursuri importante, care vor avea loc începând de luna viitoare. Prima întrecere se numeşte Cupa „Tinere Speranţe” – ediţia a şasea şi se va desfăşura pe data de 18 februarie, la Rm. Vâlcea.
Apoi, în luna martie, karatiştii se vor deplasa la Craiova, unde vor participa la Campionatul Naţional destinat categoriilor de mini-cadeţi, cadeţi, juniori şi seniori.
Cea de-a treia competiţie şi cea mai importantă este Balcaniada, care va fi organizată pe 16 martie, în Muntenegru.
„Toate aceste concursuri prezintă foarte mult interes pentru secţia noastră de karate. Ne dorim să găsim fondurile necesare pentru a participa la toate şi sperăm să realizăm performanţe cât mai mari. Despre cantonament, pot să spun că alături de mine sunt mini-cadeţii, cadeţii şi juniorii, care, în momentul de faţă, efectuează o pregătire fizică generală. În acelaşi timp, activitatea noastră se bazează pe exerciţii specifice antrenamentului corespunzător stilului kata”, a afirmat Mihai Ioniţă, antrenorul secţiei de karate din cadrul CSŞ Rm. Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button